Un caz șocant a fost descoperit de un medic oftalmolog, care a extras nu mai puțin de 23 de lentile de contact din ochiul unei paciente, notează spotmedia.ro.
Doctorul Katerina Kurteeva din Newport Beach, California, a publicat o înregistrare de-a dreptul ireală, în care se poate observa cum scoate lentilă după lentilă din ochiul unei paciente care uitase să și le mai dea jos.
Inițial, când pacienta s-a prezentat la medicul oftalmolog cu dureri de ochi și vedere încețoșată, doctorița nu a văzut nimic în neregulă. A bănuit însă că ar putea fi vorba despre vreo lentilă de contact uitată sau chiar de un fragment din aceasta. Momentul șocant a avut loc însă la scurt timp, atunci când a constatat că erau nu mai puțin de 23 de lentile de contact „uitate”, scrie IFL Science.
A apucat să le scoată rând pe rând și abia apoi i-a cerut asistentei să filmeze, clip care a devenit rapid viral. Practic, lentilele erau lipite una de alta, într-un strat gros care nu-i mai permitea femeii să vadă ceva.
View this post on Instagram
”În 20 de ani ca medic, niciodată nu am văzut așa ceva!”, a declarat ea, la finalul operațiunii.
Aceasta a adăugat că așa ceva se poate întâmpla în cazul persoanelor vârstnice și „uituce”. Lentilele de contact au mai mult loc să se „ascundă” înainte de a începe să deranjeze. Apoi, pacienta de față pierduse mult din sensibilitatea ochiului din moment ce folosea lentile de contact de ani buni, mai scrie sursa citată.