ÎPS Teodosie, reacție acidă: ÎPS Calinic ajunge în fața Sinodului, după ce a transmis noi îndrumări privind botezul
ÎnaltpreasfințitulCalinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va ajunge în fațaSfântului Sinod pentru că a îndrăznit săle interzică preoților fără experiență să mai boteze singuri, ci doar în prezența unui coleg cu experiență, a anunțatÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.
După ce un bebeluș a murit la scurt timp după botez laSuceava, ÎPS Calinic a trimis un set de îndrumări, prin care preoții nou hirotonisiți să nu mai poată introduce copilul în cristelniță fără să fie însoțit de un preot mai experimentat.
„Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranţă, nu are încredere nici în el, care se îndoieşte, neapărat el să nu mai facă botezul. Să cheme, că sunt destui colegi, vecini în cuprinsul Protopopiatului şi este obligatoriu să fie însoţit şi ajutat. În plus, preoții vor trebui să discute cu părinții dacă bebelușul are probleme medicale care l-ar putea face sensibil sau dacă este născut prematur. Oricum ar fi, spune ÎPS calinic, „tot e pericol cu introducerea capului în apă”, a decisÎPS Calinic după tragedie, citeazăantena3.ro.
Aceste afirmații superficiale care contrazic Sfintele Canoane
Arhiepiscopul Tomisului spunecă declaraţiile arhiepiscopul Argeșului și Muscelului contrazic dogmele bisericești.
”Nu îl împărtășesc nicidecum (n.r. declaraţiile ÎPS Calinic), sunt luate superficial. La Sinod vom avea discuții cu toții, pentru că nu poate să treacă aceste afirmații superficiale care contrazic Sfintele Canoane, nu pot să fie acceptate de membrii Sfântului Sinod! Imposibil! Botezul rămâne să-l săvârșim după toată regula canonică”, a precizat ÎPS Teodosie la Radio Dobrogea.
De ce a muritbebelușul suceveancare a murit după botez
În timpul autopsiei, legiștii au prelevat probe din plămânii copilului și printr-o analiză de laborator urmează să se stabilească natura lichidului. Asta pentru că medicul de la urgențe care l-a resuscitat pe copil a declarat deja că a scos din plămânii acestuia 110 mililitri de lichid de consistența apei. Pe de altă parte, tatăl copilului a spus că bebelușul a fost alăptat chiar înainte de botez.
Botezul a avut loc pe 31 ianuarie. La putin timp după ce a fost scufundat în cristelniță, bebelușul nu a mai reacționat, astfel că cei prezenți au sunat la 112.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Dan Teodorovici, la sosirea echipajului SMURD, bebelușul era în stop cardiorespirator, fiind ulterior resuscitat și apoi dus la spital.
Copilul a fost internat la terapie intesivă, fiind intubat și ventilat mecanic. În dimineața zilei de 1 februarie, copilul a murit.
Preotul, suspect pentru ucidere din culpă
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, preotul care a făcut slujba de botez având calitatea de suspect.
„Facem precizarea că persoana faţă de care se fac cercetări a dobândit calitatea de suspect, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de articol 192, aliniat 1 din Codul Penal. Raportul de necropsie medico-legală urmează a fi înaintat la dosarul cauzei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Anca Panciuc, potrivit Agerpres.
Preotul a fost suspendat din funcție în perioada în care se desfășoară ancheta.
Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, preotul Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române,a declarat că în Biserica Ortodoxă, botezul se face prin afundare, însă preoții trebuie să țină cont și de situațiile concrete cu care se confruntă.
”În ortodoxie, în toate bisericile ortodoxe, Taina Botezului se face prin afundare. Este un fundament canonic pentru asta. Însă, dincolo de acest lucru, există contexte, realități care nu trebuie ignorate. În primul rând, un bebeluș trebuie să fie într-o stare perfect integră de sănătate atunci când este adus pentru a fi botezat. Există și botez de necesitate în caz de boală gravă, de fragilitate maximă a copilașului. Acest botez de necesitate nu presupune afundarea, ci doar botezarea prin turnarea apei asupra creștetutul micuțului, în numele Sfintei Treimi.
Ceea ce s-a întâmplat la Suceava, dincolo de tragismul cazului, reprezintă un subiect de amnchetă foarte serioasă pentru că există o tehnică, o practică pe care orice preot trebuie să o stăpânească deplin atunci când oficiază un botez. Este un lucru care se studiază în timpul orelor de liturgică practică și care presupune protejarea gurii și a nasului copilașului cu palma dreaptă a părintelui. (…) Corect aplicată această tehnică, nu periclitează niciodată viața unui bebeluș”, a declarat Vasile Bănescu.