ÎPS Teodosie a ieșit din carantină: Astăzi este ultima zi de exil pentru mine (VIDEO)

ÎPS Teodosie a ieșit din carantină: Astăzi este ultima zi de exil pentru mine (VIDEO)
Foto: captură B1TV

Arhiepiscopul Teodosie a anunțat că iese astăzi din carantină. Acesta a vorbit despre perioada în care a stat în izolare ca fiind un exil impus de autorități. Preotul a fost nevoit sa stea în carantina după întoarcerea din Iordania, măsura pe care a contestat-o, însa magistrații i-au respins cererea.

Iubiți credincioși, iată! Astăzi este ultima zi de exil pentru mine. Sigur că rugăciunea m-a ajutat să mă simt liber. Dar în noaptea aceasta voi fi liber din toate punctele de vedere, nu va mai trebui să stau aici, să nu ies pe-afară”, a declarat ÎPS Teodosie, imediat ce a ieșit din carantină.

ÎPS Teodosie s-a raportat pe toată durata celor câteva zile în care a stat în carantină ca la un exil impus de autorități, declarând că, nefiind bolnav de COVID-19, ar fi trebuit ca măsura carantinei să nu i se aplice după ce s-a întors din Iordania.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

ÎPS Teodosie a pierdut procesul în care a contestat carantina

ÎPS Teodosie a contestat hotărârea, dar Judecătoria Constanța i-a respins solicitarea. Preotul a contestat verdictul, dar, vineri, Tribunalul Constanța i-a respins apelul. Decizia dată astăzi de magistrații Tribunalului e definitivă. Ierarhul a contestat măsura carantinei, însă magistrații i-au respins cererea.

Pe 24 ianuarie 2022, ÎPS Teodosie a fost amendat de trei ori de poliție, după ce a participat la mai multe evenimente, deși ar fi trebuit să fie în izolare, în urma întoarcerii în țară din excursia de la râul Iordan.

IPS Teodosie, amendat de trei ori într-o zi

Arhiepiscopul Tomisului a fost sancționat de trei ori într-o singură zi.

El a primit amenzi în valoare totală de 3.000 de lei pentru că a fost a diverse evenimente publice când trebuia să stea în carantină.

Arhiepiscopia Tomisului l-a apărat pe acesta, susținând că a fost informat prea târziu că trebuie să stea în carantină.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`