Potrivit chirurgului francez Alain Branchereau, cântărețul Michael Jackson și-ar fi datorat vocea inconfundabilă unei castrări chimice suferite în copilărie, ca urmare a unui tratament împotriva acneei.
În cartea sa „Michael Jackson, secretul unei voci”, chirurgul vorbeşte despre vocea lui Michael Jackson, care ar fi rezultatul unei „castrări chimice”, constând într-un tratament cu un medicament bazat pe un anti-hormon masculin, ciproteron, folosit împotriva acneei.
Potrivit medicului, substanţa care intră în componenţa medicamentului duce la inhibarea hormonilor masculini, dar în acelaşi timp „blocheză pubertatea şi nu permite vocii să se maturizeze”.
„Când a murit, am început să mă gândesc la faptul că Michael Jackson a fost un fenomen cu totul neobişnuit. Mi-am dat seama ca vocea lui era vocea unui bărbat castrat”, susţine Alain Branchereau în cartea sa, potrivit news.yahoo.com.
Doctorul susţine că a citit peste 20 de lucrări despre castrarea chimică şi a analizat cazul lui Michael Jackson cu ajutorul unor specialişti în dermatologie, endocrinologie, urologie, chirurgie şi psihologie.
Alain Branchereau a declarat că nu a luat legătura cu familia sau prietenii cântăreţului pentru documentarea cărţii sale, care va fi lansată oficial pe 9 Martie.