IPJ Maramureș a anunțat că joi, 30 noiembrie, au fost efectuate cinci percheziții, după fuga fostului primar din Baia Mare. Ioana Constantin, moderatoarea emisiunii Politica Zilei, pe B1 TV, a spus ce au transmis autoritățile.
„În cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, privind infracțiunile de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”, „favorizarea infractorului” și „fals privind identitatea”, astăzi, 30 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Maramureș au efectuat cinci percheziții domiciliare, în municipiul Baia Mare”, transmite IPJ Maramureș.
„Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și al Serviciului Criminalistic Maramureș”, mai punctează Poliția.