Ionuț Stroe, după ce drone rusești au încălcat spațiul aerian al României: „Ca deputat, voi susține ferm inițiativa legislativă care să permită forțelor noastre armate să doboare aceste aparate de zbor neautorizate”

Ionuț Stroe, după ce drone rusești au încălcat spațiul aerian al României: Ca deputat, voi susține ferm inițiativa legislativă care să permită forțelor noastre armate să doboare aceste aparate de zbor neautorizate
Foto: Ionuț Stroe / Facebook

Deputatul Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a reacționat după ce drone rusești au încălcat spațiul aerian al României.

„Armata trebuie să poată reacționa ferm la provocările tot mai dese venite dinspre Rusia”

Stroe a precizat că va susține ferm „inițiativa legislativă care să permită forțelor noastre armate să doboare aceste aparate de zbor neautorizate”.

“Armata trebuie să poată reacționa ferm la provocările tot mai dese venite dinspre Rusia și este de datoria noastră, a legiuitorilor, să oferim cadrul legal pentru doborârea acestor drone care încalcă teritoriul României.

Ca deputat, voi susține ferm inițiativa legislativă care să permită forțelor noastre armate să doboare aceste aparate de zbor neautorizate. În plus, voi solicita să fac parte din Comisia pentru apărare a Camerei Deputaților, pentru a contribui activ la consolidarea capacităților noastre de apărare și la protejarea României.”, este mesajul publicat de Ionuț Stroe, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)