Calea ferată Gara de Nord-Otopeni stopează planurile lui Ion Țiriac: Patinoarul Telekom Arena va fi dărâmat, iar academia de tenis planificată împreună cu Ilie Năstase mai are de așteptat

Publicat: 23 09. 2019, 17:33
Foto: Hepta.ro

Calea ferată ce va lega Aeroportul Otopeni de Gara de Nord stopează planurile lui Ion Țiriac.

Patinoarul Telekom Arena, din Otopeni, deschis în decembrie 2016, va fi dărâmat, iar academia de tenis pe care plănuia să o construiască în zonă împreună cu Ilie Năstase mai are de așteptat.

Omul de afaceri a cerut deja aprobările demolării patinoarului pentru a face loc proiectului pentru linia de cale ferată.

„Avem o problemă majoră cu academia Țiriac/Năstase. Ăsta a fost visul meu și al lui Ilie, să facem o academie. E mai complicată! Costă mai mult, dar e vorba despre bani privați. Banii mei! Voiam să o facem la Otopeni, unde trebuia să fie Universitatea despre care tot vorbeam. Din păcate, cu linia asta ferată, care trece pe deasupra acelei străzi, am început să luăm aprobări pentru demolarea patinoarului. Nu pot lăsa copiii cu trenul pe deasupra.

Pe mine mă stupefiază infantilitatea organelor care sunt responsabile pentru așa ceva. Faptul că încă nu se știe proiectul. Dacă trenul trece printr-un butoi sau se fac doar două garduri fonice. Am fost la Minister, fără niciun rezultat. Dacă e așa și se face acest tren, tot acest proiect cade. Trebuia să fie o piscină olimpică, apoi sala Nadiei de gimnastică. Apoi un centru de tenis cu 30 de terenuri. Cu cămin de 40-50 de camere. Așa voiam. Acum patinoarul e închis. Nu pot da drumul în aceste condiții! Unde mergem, nu știu!”, a declarat, pentru gsp.ro, Ion Țiriac.

Afaceristul are ca model academia lui Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams.

„Am fost săptămâna trecută la Sophia Antipolis, la Mouratoglou. Are un centru de tenis desenat de un arhitect român. E o industrie de format jucători și jucătoare de tenis. Până la un anumit nivel. E mult mai complex acest centru. Îmi ridic pălăria. M-a mirat! Au și liceu până în clasa a 12-a. Și în fiecare an dau pe bandă rulantă dau tineri care pleacă în SUA pe bursă totală de tenis. E un exemplu de urmat cel puțin parțial”, a precizat Ion Țiriac.