Documentele clasificate din SUA în care se vorbește despre ajutorul României pentru Ucraina nu sunt în măsură să ne afecteze securitatea națională, a declarat col. (r) Ion Petrescu, analist militar, miercuri dimineață, la Știrile B1 TV.
Întrebat cât de mare este riscul de securitate pentru România ca urmare a scurgerii de informații, Ion Petrescu a explicat: „Am citit cu atenție datele furnizate presei din România, modul în care au fost interpretate. Consider că ele sunt fumigene informaționale, pentru că acțiunea de strângere de date este una normală în vreme de pace pentru oricare stat care este atent la ce se întâmplă în vecinătatea sa”.
„Afirmația privind pregătirea militarilor ucraineni este o ipoteză pur teoretică, în absența unui comunicat oficial, și din ce cunosc eu, dacă ar fi fost o asemenea activitate, ar fi fost transparență la nivelul organismului militar românesc, care ar fi informat populația în legătură cu o asemenea ipotetică activitate”, a continuat analistul militar.
„Ajutarea soldaților ucraneni răniți este o speculație pornită de la extrapolarea unui caz izolat, care la vremea respectivă a fost comentat public de structura abilitată a Ministerului Apărării Naționale”, a adăugat el.
„În ce privește documentele care indică faptul că pe teritoriul României s-au desfășurat operațiuni militare, da, au fost exerciții ale trupelor componente ale Batalionului Multinațional comandat de Franța, ele au fost notificate presei române la momentul respectiv, iar în privința așa-ziselor misiuni de recunoaștere aeriană reamintesc telespectatorilor dumneavoastră că pe teritoriul țării noastre, la fiecare șase luni, se schimbă piloții aliați care asigură misiuni de poliție aeriană a NATO, după cum și Forțele Aeriene Române au trimis piloți militari în zona baltică să execute același tip de poliție aeriană”, a mai spus Ion Petrescu.
„Din această perspectivă, informațiile despre România par mai degrabă să confirme interesul răsăritenilor pentru misiunile de ordin militar de pe teritoriul României, fără a fi altceva în esență decât un alt mod de exprimare pentru lucruri publice comunicate de Ministerul Apărării Naționale. Nu sunt aceste documente în măsură să afecteze securitatea națională a României și difuzarea lor este o modalitate de atenționare a Moscovei că se știe despre propaganda specială pe care o face pentru a induce în eroare opinia publică din Federația Rusă”, a punctat analistul militar.