Ion Iliescu, tot mai aproape de a rămâne fără certificatul de revoluționar. Cererea a fost depusă la Tribunal

Ion Iliescu, tot mai aproape de a rămâne fără certificatul de revoluționar. Cererea a fost depusă la Tribunal
Foto: Inquam Photos / Lviu Florin Albei

Cererea pentru retragerea certificatului de revoluționar al lui Ion Iliescu, în vârstă de 92 de ani, a fost depusă la Tribunalul Bucureștide către Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, instituție aflată în subordinea Guvernului.

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România a declanşat procedura de anulare a certificatului de revoluţionar al lui Ion Iliescu în luna iunie.

Decizia a fost luată după ce Asociaţiei 21 decembrie a făcut o solicitare cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 de către Ion Iliescu.

Astfel, comisia Secretariatului a ajuns la concluzia că Ion Iliescu a deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist Român, ceea ce îl face incompatibil cu statutul de luptător în Revoluţie, conform Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Ion Iliescu va rămâne fără carnet de revoluționar, potrivit unei decizii luată de secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, din subordinea Guvernului.

Ion Iliescu rămâne fără carnetul de revoluționar

Membrii Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România au votat , în unanimitate, să îi retragă fostului președinte carnetul de revoluționar.

Motivul invocat este faptul că, în anul 1971, acesta deținea funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, funcție care a coroborat cu cea de conducere la UTC tot a PCR-ului.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`