Ion Iliescu, privind situația din estul Ucrainei: Rușii au o anumită datorie istorică

Ion Iliescu, privind situația din estul Ucrainei: Rușii au o anumită datorie istorică
Foto: wikirecent.com

Fostul preşedinte Ion Iliescu a caracterizat acţiunea Rusiei în estul Ucrainei ca fiind „cam aventuroasă” și a declarat că rușii au o anumită datorie istorică întrucât pe teritoriul actual al Ucrainei s-a aflat primul stat rus, scrie Agerpres.

„Ruşii au o anumită datorie istorică. Primul stat rus a fost Kievskaya Rus. Într-un fel este şi această nostalgie, faptul că s-a desprins Kievskaya Rus cu Ucraina din Rusia Mare, probabil, ca mentalitate. Era, pe de altă parte, o obligaţie, să respecte aceste legături de fraternitate între aceste două popoare. A fost cam aventuroasă această acţiune de încurajare a separatismului din estul Ucrainei”, a declarat Iliescu.

În ceea ce privește declaraţiile comandantului trupelor americane din Europa, generalul Ben Hodges, care a spus că Rusia încearcă să deţină controlul asupra gurilor Dunării, Iliescu a susţinut că interesul pentru Marea Neagră „e de înţeles pentru o ţară limitrofă şi o mare putere”.

„Eu sper, însă, să manifeste, totuşi, prudenţa necesară în relaţiile cu toţi vecinii şi cu România. Nu cred că-şi va permite să meargă mai departe în acte şi măsuri care să constituie un factor preocupant pentru stabilitatea zonei”, a punctat fostul şef al statului.

În ceea ce priveşte estul Ucrainei, Ion Iliescu a exprimat opinia că regiunile Doneţk şi Lugansk se vor desprinde de Ucraina.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`