Liderul Asociaţiei 21 decembrie 1989, Theodor Mărieş susţine că după 22 decembrie 1989 a fost un atac generalizat sau sistematic asupra populaţiei din partea FSN-ului condus de Ion Iliescu, Petre Roman, Victor Atanasie Stănculescu, Silviu Brucan şi Alexandru Bîrlădean. Mărieş este de părere că aceşti oameni ar fi furat Revolţia de la manifestanţi cu scopul de a menţie structura PCR şi „eliminarea doar vârfului Partidului şi a capilor Securităţii şi ai Armatei”.
De altfel, mai spune Mărieş, Consiliul militar superior a cărui comandă fusese preluată de Ion Iliescu şi Victor Atanasie Stănculescu a menţinut alarma de luptă pentru Armată cu indicativul „Radu cel Frumos” până după 15 februarie 1990, potrivit B1 TV.
„Această comandă unică sub cupola comandamentului militar superior arată cu adevărat caracterul controlat, atât politic, cât şi militar, al tuturor diversiunilor ce a avut loc începând cu seara de 22 decembrie, pentru că nu vorbim de altceva, vorbim de diversiuni”, declară Mărieș.
A fost terorism de stat, din moment ce era implicată Armata şi puterea politică, folosind toate mijloacele, radio, televiziune, plus toată reţeaua partidului comunist, să nu uităm că PCR a avut peste 2 milioane de informatori, ai partidului, lasă-i pe ăia ai Securităţii, mai spune liderul asociaţiei 21 decembrie 1989 care combate argumentele Parchetului General care a considerat că toate crimele de la Revoluţie nu se încadrează la infracţiuni contra umanităţii.
Dosarul a fost clasat de procurorii militari Marian Tudor, Codruţ Mihalache şi Claudiu Culea. Şeful Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este generalul Ion Vasilache. Potrivit organigramei PÎCCJ, adjunctul procurorului general responsabil cu coordonarea Secţiei Parchetelor Militare este procurorul Codruţ Olaru, fostul şef al DIICOT. O astfel de decizie de clasare a dosarului Revoluţiei nu se putea lua însă fără procurorul general al României, Tiberiu Niţu, care a fost militar în termen şi a tras la Revoluţie, mai susţine Theodor Mărieş.