Ion Iliescu despre Sechelariu: Un om care a marcat acești ani printr-o prezență vie și apreciată de cetățeni
Fostul președintele Ion Iliescu a vorbit, sâmbătă, despre Dumitru Sechelariu ca despre un om cu o ”prezență vie și apreciată de cetățeni”, exprimându-și regretul că acesta a decedat.
„Ştiam că stătea rău cu sănătatea şi că a plecat din ţară. Îmi pare foarte rău că a încetat din viaţă. Deci, ne părăseşte un om care a marcat aceşti ani printr-o prezenţă vie şi apreciată de cetăţeni”, a spus Iliescu.
El a precizat că Sechelariu a fost un om apreciat în Bacău, fiind reprezentatul unei categorii importante de oameni care credeau în el şi care i-au acordat mandatul lor.
„Nu am avut legături nemijlocite, dar l-am apreciat pentru că a fost un om activ în Bacău. Era deja o persoanalitate, lumea îl apreciase, a fost ales şi a fost un reprezentat al unei categorii importante de oameni care credeau în el şi care i-au acordat mandatul lor. Şi în viaţa economică s-a manifestat ca un om activ”, a mai spus Iliescu pentru Mediafax.
Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu a încetat din viaţă, sâmbătă dimineaţă, într-o clinică din Viena, după ce în urmă cu o săptămână a fost operat pentru niște probleme la coloana vertebrală.