Ion Cristoiu: Mihail Șora, în loc să-și economisească timpul rămas până la Marea Trecere, merge în Piață să zbiere pe post de june cu hormonii neconsumați

Ion Cristoiu: Mihail Șora, în loc să-și economisească timpul rămas până la Marea Trecere, merge în Piață să zbiere pe post de june cu hormonii neconsumați

Ion Cristoiu scrie în Gândul de Marți despre Te-FeL-iști, adică Tinerii Frumoși și Liberi, cei care au participat la mișscările din stradă, și, spune acesta, desemnează „noua născocire a Serviciilor Secrete românești”.

Cristoiu precizează însă că tinerii nu sunt chiar tineri: „Nucleul îl alcătuiesc persoane demult trecute de prima tinerețe, precum Mihail Șora, cel care, la o sută de ani, în loc să-și economisească timpul rămas până la Marea Trecere pentru a mai scrie o pagină sau măcar un rând, dacă se mai ocupă cu așa ceva, merge în Piață să zbiere pe post de june cu hormonii neconsumați”. Totodată, acesta spune și că „La aceste mișcări atribuite tinerilor participă și femei coapte, unele chiar coapte până la zbârcire. Ele sunt sufletul acestor mișcări. Unele sînt femei singure prin divorț provocat din motive fiziologice. Altele sînt femei, cărora ieșitul la demonstrații Anti-PSD, le dau iluzia participării la ceva mult mai măreț decât ștersul la fund al nepoților pe care nu-i au”.

Cristoiu spune că manifestarea din data de 12 aprilie a fost redată de televiziunile „Binomului” și că este o premieră, întrucât este primul protest „în care participanții nu vor să spună de ce sunt acolo, în stradă”. Jurnalistul precizează că aceste manifestații sunt „o intervenție a Străzii pe post de Opoziție”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie