Ion Cristoiu: După Livia Stanciu, Mădălina Pușcalău și-a primit răsplata pentru contribuția la victoria electorală a lui Klaus Iohannis
Ion Cristoiu vorbește în “Gândul de duminică” de pe blogul personal despre numirea Mădălinei Dobrovolschi, fostă Pușcalău, în funcția de purtător de cuvânt al lui Klaus Iohannis și Consilier de Stat la Administraţia prezidenţială.
Jurnalistul reamintește despre cele două interviuri pe care i le-a luat președintelui.
“În această ipostază ea a luat două interviuri lui Klaus Iohannis:
Unul pe 17 februarie 2016, altul pe 6 aprilie 2016.
Sînt singurele interviuri pe care Klaus Iohannis a acceptat să le dea presei române și presei în general în 2016 .”, a spus Ion Cristoiu.
Cristoiu motivează și de ce Iohannis a acceptat să dea cele două interviuri Mădălinei Dobrovolschi.
“Refuzul de a da interviuri altor jurnalişti decît Mădălinei Puşcălău îşi are explicaţia în notele caracteristice ale celor două interviuri:
- Amîndouă au fost înregistrate.
- Amîndouă au fost marcate de întrebări care lăsau impresia c-au fost trimise anterior preşedintelui pentru a şti ce să răspundă la ele pe de rost. Pe parcursul interviurilor, cu excepţia acestor întrebări dinainte știute, Mădălina Puşcalău n-a pus nici o întrebare ivită din răspunsul preşedintelui. Ca să nu mai spun că în nici un moment preşedintele n-a fost rugat să se explice sau să aducă noi precizări după ce-a dat un răspuns.
- Au evitat cu brio orice întrebare incomodă pentru Klaus Iohannis. Nu e vorba de întrebările agresive, ci de întrebările fireşti, ivite din acuzele de răsunet aduse președintelui. La ora cînd i se lua al doilea interviu Scandalul casei de la Sibiu era în toi. Mădălina Pușcalău n-a suflat o vorbă despre asta.”, a continuat jurnalistul.
Ion Cristoiu amintește și de confruntarea din noiembrie 2014 dintre cei doi candidați rămași în cursa pentru turul al doilea.
“Ca jurnalist am urmărit și comentat toate confruntările pentru turul al doilea al prezidențialelor postdecembriste.
Pe lîngă faptul că pentru prima dată după decembrie 1989 confruntarea pentru turul al doilea al prezidențialelor nu mai era un eveniment politic major, ci o șușă de cămin cultural, desfășurarea a fost întruchiparea plicticoșenie ucigătoare, a acelei plictoșenii care ucide mai mult decît corupția din discursurile lui Klaus Iohannis.
În spațiul public au început să apară acuzații potrivit cărora emisiunea fusese aranjată în favoarea lui Klaus Iohannis.
După Livia Stanciu, Mădălina Pușcalău și-a primit răsplata pentru contribuția la victoria electorală a lui Klaus Iohannis.”, mai zis acesta.