Ion Cristoiu: Dezvăluirile lui Daniel Dragomir sunt tratate cu fundul de SRI și DNA!

Ion Cristoiu: Dezvăluirile lui Daniel Dragomir sunt tratate cu fundul de SRI și DNA!
Foto: jurnalul.ro

Jurnalistul Ion Cristoiu vorbește în "Gândul de viner", de pe blogul său, despre reacția instituțiilor de forță SRI și DNA privind dezvăluirile fostului colonel SRI, Daniel Dragomir.

Cristoiu condamnă instituțiile și presa că nu iau în seamă declarațiile lui Dragomir și că cel mai normal ar fi fost ca instituțiile cu pricina să se adreseze opiniei publice în privința acestui subiect, precum și verificare veridicității dezvăluirilor.

Ion Cristoiu mai susține că chiar dacă Daniel Dragomir este o persoană inculpată a DNA dezvăluirile incomode ale acestuia nu ar trebui puse la îndoială.

"Mulți jurnaliști nu mai iau în seamă acest fel de reacții dinspre DNA, nu numai pentru că ele emană de la o persoană care se consideră o statuie ecvestră vie, dar și pentru că ele sunt un clișeu.
Noi vom evita această capcană și vom lua în serios Comunicatul.
Îl vom supune așadar minimei verificări critice, operațiune prin care omul se deosebește de jivine.
Ar fi fost normal ca DNA să reacționeze printr-un Comunicat adresat opiniei publice, un document solid, menit să ne convingă, fie și logic, că așa ceva – întocmirea Rechizitoriilor de către SRI – era practic imposibilă. Așa face peste tot în lume o instituție a statului de drept, obligată prin privilegiile uriașe ale celor care lucrează în ea ca funcționari să dea seamă înainte de toate opiniei publice.
România e însă Babuinia.
O țară în care o clică, un club de aventurieri conduce.
Șefa DNA, unul dintre funcționarii publici cei mai bine plătiți din țară, beneficiind de privilegii de care sînt lipsiți mulți miliardari în Occident, nu dă seamă nimănui.
Prin urmare, DNA n-a catadicsit să se adreseze opiniei publice.
S-a adresat Inspecției judiciare.
Pentru ce?
Pentru a verifica adevărul celor spuse de Daniel Dragomir?
Nici vorbă.
Codruța Kovesi nu vrea ca inspecția judiciară să verifice adevărul spuselor lui Daniel Dragomir, ci plîngerea ei că aceste dezvăluiri sînt calomnioase. Documentul emanat de Codruța Kovesi nu suflă o vorbă despre veridicitatea dezvăluirilor. El pleacă de la axioma că dezvăluirile sînt niște calomnii. Ca să fie calomnii, dezvăluirile trebuie infirmate de o minimă verificare prin raportare la Adevăr.
DNA nu-și pune problema asta.
Dezvăluirile lui Daniel Dragomir sînt din start calomnii.
De ce?
Ne răspunde sintagma:
„Afirmațiile sînt făcute de o persoană care în prezent este inculpată, judecată în apel de către Curtea de Apel București.”

(…) Da.
Daniel Dragomir e o persoană inculpată de DNA.
Faptul poate fi cel mult temei de a verifica atenți spusele sale, dar nu temei de a le contesta adevărul din start.
Dar nu numai atît.
Folosirea argumentului afirmațiile sînt false, pentru că aparțin unui penal sunt calomnioase a apărut și în cadrul campaniei duse de Unitățile militare din presă pentru a contracara tăria dezvăluirilor lui Daniel Dragomir.
Desigur, la prima instanță instanță de judecată s-a dovedit că acuzarea de către DNA a fost o făcătură.
Dar chiar dacă nu s-a fi dovedit asta, pînă la finele procesului, Daniel Dragomir e nevinovat.
De ce folosesc DNA și unitățile militare din Presă dosarul de la DNA în bătălia cu dezvăluirile lui Daniel Dragomir?
Răspunsul ni-l dă Operațiunea pe care am putea s-o definim drept folosirea convocării la DNA în cadrul răfuielilor politico-mafiote sub pretextul de Luptă împotriva corupției.
Unul dintre scopuri stă în scoaterea din joc a unui politician prin simpla etichetare drept penal, în urma simplei convocări la DNA.
Un altul, la fel de important, constă în contracararea oricărei tentative de a face dezvăluiri din interior.

(…) Ca să i se astupe gura, lui Daniel Dragomir i s-a aplicat un mod de operare tipic Binomului în materie de lichidare morală a unui om. DNA te înhață peste noapte. Te reține 24 de ore și apoi te propune pentru arestare preventivă. În paralel, prin Rețeaua de ofițeri acoperiți, de colaboratori și de șantajați din presă, împotriva celui înhățat de Codruța Kovesi se dezlănțuie jihadul.
Așa a fost și în cazul lui Daniel Dragomir.
În ianuarie 2015, dacă ai curiozitatea să citești presa momentului, vei descoperi imediat, sub forma campaniei de terfelire a imaginii publice a victimei, concretizarea ordinelor venite de la Binom.
Pe lîngă presiunea asupra judecătorilor pentru a-i face să accepte solicitarea DNA de arestare preventivă, terfelirea prin presă a urmărit și punerea la îndoială a unor dezvăluiri incomode din partea lui Daniel Dragomir.
De ce l-a arestat DNA pe Daniel Dragomir?
Pentru ca orice dezvăluire a acestuia despre abuzurile SRI-ului condus de Florian Coldea să fie puse la îndoială ca venind din partea unui penal.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)