Ion Cristoiu povestește pe blogul său despre o vacanță pe care a petrecut-o în Calabria, o regiune săracă din sudul Italiei.
„Pentru politicienii de la Roma, Italia de Sud e ca Autostrada (cu A mare, ca orice fapt de legendă!) pentru politicienii români.
Toți denunță că nu s-a rezolvat problema.
Toți se angajează s-o rezolve și, pînă la urmă, problema rămîne așa cum e de ani întregi ani: Nerezolvată.
Sărăcia Italiei de Sud e o realitate eternă a Italiei.
Absența Autostrăzii e o realitate eternă a României”, a spus Cristoiu.
Acesta spune că după ce a vizitat mai multe orașe mari și impunătoare din Italia, s-a gândit că vrea să testeze și regiunile mai puțin populare ale țării.
„Nu ştiu ce se întîmplă aici în alte perioade ale anului, în plin sezon turistic, de exemplu, dar eu am nimerit în toiul Sărbătorilor de Iarnă.
În Sudul Italiei și-n Sicilia, siesta de prînz e sfîntă.
Ca urmare, un oraş precum Reggio Calabria se pustieşte pur şi simplu de pe la prînz.
Spre seară, se animă, ba chiar exagerat.
Nu degeaba am folosit formule echivoc, gen, de pe la prînz, sau spre seară, în locul orei precise, devenită normă la Bruxelles, de cînd Germania a intrat în UE.
În Calabria şi Sicilia, magazinele, muzeele, obiectivele turistice, stațiile PECO, stațiile de autobuz, restaurantele se închid după cum le taie capul”, a spus jurnalistul.
Cristoiu spune că deși acasă, în București, îi place duminica să stea mai mult în pat sau să ajungă mai devreme acasă, când este în vacanțe preferă să viziteze cât mai mult și să se bucure de ceea ce se află în jurul lui.
„În călătoriile peste hotare, văzute de mine ca moment de cunoaştere a altor locuri, şi nu ca vacanţe de trîndăveală ghiftuită, îmi organizez viaţa mai riguros decît la Bucureşti.
La Bucureşti, îmi mai pot îngădui, mai ales duminica, trezitul mai tîrziu sau retrasul acasă mai devreme.
În străinătate, funcţionez ca un ceasornic.
Unul tip, Ceasul Gării, care ticăie şi-şi mişcă ţînţăreşte secundarul pe ecran.
În Calabria, timp de zece zile strădania mea supraomenească de a respecta un program s-a soldat cu un eşec lamentabil.
Mai toate Muzeele din zonă se țanțoșesc printr-un site cu datele necesare celui care vrea să le viziteze:
Orar, preţul biletului de intrare, precizări de comportament.
Între site-ul cu pretenția că e ținut la zi, și realitățile din teren se întinde o prăpastie fără fund.
Museo Archeologico Nazionale di Reggio Calabria se prezintă pe site în termeni atît de seducători că și dincolo de Cercul Polar dacă te-ai afla, proprietar și unic locuitor de banchiză, tot te-ai grăbi să fii la prima oră, la ușă, pentru a-l vizita.
Te convinge de asta și Clădirea Muzeului.
Situată în Centru, pe Corso Garribaldi, clădirea e punct de reper pentru toți cei oraș, cu cele patru etaje ale sale, toate publicitate ca neapărat de parcurs”, a povestit Cristoiu.
Acesta povestește apoi mai multe detalii despre vacanța sa, despre care puteți citi AICI.
Cristoiu încheie postarea prin a preciza motivul pentru care a ales acest subiect.
“De ce-am scris cele de mai sus?
Nu doar pentru a confirma zicerea lui Marin Preda că într-o călătorie singurul lucru care contează e Pățania, ci pentru a supune cititorilor mei această chestiune:
Dacă Italia de Sud, după 70 de ani de capitalism, timp în care Americanii le-au vîrît italienilor în fund miliarde de dolari, e așa cum e, ce să mai spunem de România după doar 26 de ani de capitalism, timp în care românilor nu li-au dat dolari, ci i s-au luat?”, a încheiat Cristoiu.