Ion Cristoiu, despre perioada în care lucra la revista Teatrul: Două dintre fotografiile publicate în această perioadă le consider istorice (FOTO)

Ion Cristoiu, despre perioada în care lucra la revista Teatrul: Două dintre fotografiile publicate în această perioadă le consider istorice (FOTO)
Foto: ancheteonline.ro

Jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit în postarea zilnică de pe blogul personal despre perioada în care jurnalistul lucra la revista Teatrul. „Două dintre fotografiile publicate de revistă în această perioadă le consider istorice”.

„Cea care surprinde o scenă din spectacolul Doi pe un balansoar de William Gibson, de la Teatrul Naţional Iaşi, cu Radu Duda în rolul lui Jerry (numărul din martie 1988) şi cea care fixează pentru posteritate o scenă din spectacolul Eminescu … după Eminescu, susţinut la Ateneul român de Ion Caramitru şi Dan Grigore în 1989. (numărul din septembrie 1989)”, a descris Cristoiu.

În anul1988, Ion Cristoiu a fost în Sicilia la Primul Colocviu internaţional al revistelor de teatru. Pe parcursul călătoriei, au avut loc două lucruri marcante.

Una dintre aceastea a fost că a ieșit în oraș cu colegii de la alte reviste din Vest, Cristoiu nu avea bani schimbați în moneda națională, așa că o colegă s-a oferit să achite.

„Eu însă nu aveam bani pentru a ajunge de la aeroportul Fumicino la Academia di Romania, unde urma să fiu cazat. Pe aeroportul din Catania, colega de la Tribune de Geneve mi-a arătat în Le Monde, cumpărat de ea în dimineaţa respectivă, un articol împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Din vorbă-n vorbă i-am zis de marea mea problemă cu mersul de la aeroport în centrul Romei. Ziaristei i s-a făcu milă de mine şi mi-a dat 20 de dolari. 20 de dolari!”, a povestit jurnalistul.

Cel de-al doilea moment marcant a avut loc în momentul în care și-a dat seama că are „cea mai urîtă revistă din Europa sub aspect grafic”.

„Anul acesta am fost la Taormina, în Sicilia. Îmi aminteam vag că la Taormina fusesem în 1988. Da, dar oricît mă uitam în jur, nu recunoşteam nimic din cele văzute în urmă cu aproape treizeci de ani”, a mai scris Cristoiu, motiv pentru care a răsfoit colecţia revistei Teatrul, dând peste cele două fotografii „care rămîn – repet, istorice din multe puncte de vedere”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`