Ion Cristoiu, despre atitudinea lui Klaus Iohannis referitoare la criza din sistemul de sănătate: Plutitor și fericit ca un fluture!

Ion Cristoiu, despre atitudinea lui Klaus Iohannis referitoare la criza din sistemul de sănătate: Plutitor și fericit ca un fluture!

Ion Cristoiu a ales să vorbească în postarea zilnică de pe blogul personal despre discursul lui Klaus Iohannis referitor la criza din sistemul de sănătate.

Noul primar al Sectorului 1 a spus că va redeschide Piaţa Amzei. Ion Cristoiu a precizat că în ultimii zece ani, de fiecare dată când a trecut prin Piaţa Amzei, a auzit despre Traian Băsescu, despre Victor Ponta, despre Mircea Geoană. „Depinde de cine e personajul momentului. Mai nou aud strigîndu-se despre noul preşedinte al României. Trăiască Domnul Învăţător, Klaus Iohannis!”

În ultima perioadă a avut loc o criză în sistemul de sănătate din România. „Klaus Iohannis nu e însă un şef de stat ca toţi ceilalţi. E un șef de stat pus în această funcție de Sistemul Instituțiilor de forță și nu voința populară, cucerită ca urmare a unei campanii electorale de excepție”, a precizat Ion Cristoiu.

În toiul Crizei, Klaus Iohannis a organizat la Cotroceni o dezbatere cu titlul: Dialog asupra Politicilor de Sănătate şi Mediu în România.

La dezbatere, președintele a vorbit și despre criza din sistemul de sănătate.

„Domnilor miniștri,
Dragi organizatori,
Stimați invitați,
Doamnelor și domnilor,
Pentru început, doresc să-i felicit pe organizatorii acestui eveniment – Biroul pentru România al Organizației Mondiale a Sănătății. Inițiativa unui dialog asupra politicilor de sănătate și mediu, care aduce la un loc experți din țară și din străinătate, reprezentanți ai autorităților publice cu atribuții în mai multe domenii, este mai mult decît binevenită.
Cred că pentru publicul larg, dar nu numai, ar trebui să răspundem la mai multe întrebări legate de acest eveniment. De ce abordăm acest subiect – politici de sănătate și de mediu, de ce acum și de ce aici, în acest cadru?

În primul rînd, dacă vrem o populație cu o mai bună stare de sănătate, dacă vrem mai multă siguranță în materie de sănătate publică și dacă vrem o societate prosperă, răspunsul este unul singur: sănătatea în toate politicile.

Acest lucru presupune o abordare integrată și interdisciplinară, care nu mai privește doar sănătatea individului și a populației, ci și pe cea a ecosistemului. Sănătatea individului nu poate fi separată astăzi de sănătatea mediului.

Exemplele recente sunt sugestive. De la infecțiile cu virusul Zika pînă la bolile provocate de alimente necontrolate, ne confruntăm cu tot mai multe amenințări la adresa sănătății publice.

De ce acum? Pentru că, sub presiunea a numeroși factori care afectează sănătatea oamenilor și mediului, nu mai este timp de pierdut. Cred că este momentul să acționăm acum, printr-o asemenea abordare integrată, pentru a anticipa provocările viitorului, inclusiv cele legate de evoluția demografică.

În fine, mă bucur că acest dialog are loc la Palatul Cotroceni. Ca Președinte, am asumat prevenția, educația pentru sănătate și principiul sănătății în toate politicile ca direcții principale în viziunea mea.

Cred că ne leagă așadar o abordare comună și dorința de a găsi soluții integrate.
Cu cît mai mult aducem în atenția oamenilor această abordare și vorbim despre ea cu determinare și curaj, cu atît avem mai multe șanse ca ea să devină realitate și să lăsăm generațiilor următoare mai multe răspunsuri și nu mai multe probleme de rezolvat.
Vă mulțumesc și vă doresc succes!”

Klaus Iohannis ţine lecţii de cultură generală ca unor elevi, însă după felul în care a reacţionat la Criza din Sănătate, cei din Piaţa Amzei ar trebui să strige „Domnul Învățător Plutitor, Klaus Iohannis! Plutitor și fericit ca un fluture!”, a conchis Ion Cristoiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`