Ion Cristoiu: Cum ne acuzau francezii în 1998 că nu știm să ne purtăm cu romii și ce oferte le făceau să plece din țara lor

Într-un articol publicat pe blogul personal, Ion Cristoiu scrie că din 1998 până în prezent nu s-a schimbat imaginea României în ochii presei din Vestul Europei.

De altfel, un alt lucru neschimbat este felul ”slugarnic” în care reacționăm noi la neghiobiile lansate despre români în Europa.

Jurnalistul reamintește despre un text publicat în 1998, care, în opinia sa, este de actualitate și în prezent.

Astfel, Cristoiu relata în 1998 că țiganii sunt văzuți în vest drept o minoritate asuprită de către români.

O femeie de etnie a declarat, într-un reportrtaj despre asuprirea țiganilor în estul Europei publicat în zirul ”Le Figaro”, că țiganii nu cerșesc pentru că sunt săraci sau pututroși, ci pentru că dețin ”o adevărată filozofie a cerșetoriei”.

Reamintim că în urmă cu câțiva statul francez le oferea o sumă modică de bani (aproximativ 250 de euro) romilor români să plece să se întoarcă în țară.

”Năpustită asupra unei mari părţi a Europei, seceta acestei veri usucă tot ce a încolţit în primăvară înainte de a da rodul promis pentru toamnă prin legile Biologiei. Pe unde a trecut pîrjolul totul rămîne pustiu. Fenomenul e valabil nu numai pentru cîmpie, dar şi pentru gazetărie. Marile cotidiane, funcţionînd şi ele după principiul încolţirii din ceva, chiar dacă acest ceva nu e pămînt, ci creier, s-au trezit în pană de subiecte. Parcurgînd ziarele franţuzeşti din ultimul timp n-am putut să nu remarc disperarea care bîntuie prin redacţii. Din creierele jurnaliştilor francezi, stoarse zilnic de muştruluielile şefilor, nu mai încolţeşte nimic. Şi atunci, pentru că hîrtia de ziar are, ca şi natura, oroare de vid, omenirea dovedindu-şi impotenţa de a născoci pînă acum un jurnal cu pagini albe, prin redacţii s-a pornit o scremere intelectuală pentru a încolţi un subiect din creierele uscate de secetă. Numai astfel îmi explic iniţiativa prestigiosului cotidian „Le Figaro” de a publica, sub semnătura lui François Luizet, un serial dedicat asupririi ţiganilor în întreaga Europă.
Cum era şi de aşteptat de la un gazetar francez, un asemenea serial nu putea începe decît cu un reportaj despre situaţia ţiganilor din România. Reprodus în numărul de faţă al ziarului nostru, materialul lui François Luizet a apărut în numărul de marţi, 4 august 1998, sub titlul: „România – Glina, fief al ţiganilor la porţile Bucureştiului”. Pe meleagurile noastre, termometrele s-au încins mai ceva decît Bill Clinton în faţa Monicăi Lewinsky. Drept urmare, specialiştii grijulii ne dau sfaturi ce să facem şi ce să dregem pentru ca temperaturile ieşite din ţîţîni să nu ne trimită la spital. Numeroaselor îndemnuri adresate românilor invadaţi de armiile caniculei le-aş adăuga şi eu unul: să nu cumva să citiţi reportajul din „Le Figaro” despre amarnica soartă a ţiganilor de pe meleagurile noastre! E atît de hazos prin raportare la ce ştim noi despre viaţa şi activitatea ţiganilor din România că riscaţi să muriţi de rîs.
Nu-l cunosc pe autorul reportajului cu pricina. Îmi e însă uşor să-l identific. Îl întîlnesc zilnic în varianta românească a celor ce dau din limbă la Grupul pentru Dialog Social sau din peniţă la revista „22”, publicaţia femeilor cu barbă şi a bărbaţilor cu fustiţe şi chiloţei. E aceeaşi prăpastie dintre realitatea cotidiană şi felul cum e văzută ea, contracost, de cei găzduiţi în căsoiul care a aparţinut pe vremuri lui Nicu Ceauşescu. Potrivit lui François Luizet, care s-a documentat asupra realităţilor româneşti între pereţii barului de la Intercontinental, ţiganii din România sînt o minoritate asuprită de către majoritate. Drept argument, domnul sau domnişorul respectiv ne aduce dialogul dintre el şi Nora, o ţigancă de la Glina. Potrivit reportajului, Nora e un fel de Aristotel al gropii de gunoi a Bucureştiului. Ea declară că ţiganii nu cerşesc, pentru că sînt puturoşi, ci pentru că deţin o adevărată filozofie a cerşetoriei. Ea – ne spune franţuzul că i-ar fi zis ţiganca – a cerşit pe vremea cînd era studentă pentru a supravieţui. Fireşte, avînd în vedere temperamentul ţigăncilor, am fi îndemnaţi s-o întrebăm pe Nora franţuzului nostru de ce nu şi-a pus la bătaie, pentru a cîştiga un ban, şi altceva decît mîna întinsă trecătorilor români asupritori. N-o facem, deoarece, spre deosebire de mulţi tovarăşi de muncă a lui François Luizet, sîntem bărbaţi şi respectăm femeia în ipostaza sa lăsată de Dumnezeu, şi nu în cea propusă de obiceiurile ciudate de pe alte meleaguri.
Că autorul reportajului s-a putut lansa în lirisme ieftine despre amarnica soartă a ţiganilor sub asuprire românească mai înţelegem. În definitiv, François Luizet e un franţuz rătăcit, prin îndatorire profesională, pe meleagurile româneşti, îndrumat, înainte de a plecat spre Bucureşti, de către şefii săi să nu se întoarcă fără un reportaj care să nu impresioneze pînă la lacrimi pe cititoarele pariziene văduvite încă de onoarea de a fi violate într-o toaletă publică de un ţigan, şi pe cititorii franţuzi, lipsiţi de fericita ocazie de a fi jefuiţi pînă la piele de cîţiva negricioşi ajunşi ilegal la Paris. Mai greu îl înţelegem însă pe Dan Oprescu, funcţionar al guvernului Radu Vasile. Acest demnitar, care trăieşte nu din osteneala braţelor sau a minţii, ci din bunăvoinţa noii Puteri faţă de intelectualii care o cîntă, declară reporterului francez, aşa cum se vede din textul reprodus în numărul nostru de faţă, că în România ţiganii sînt o minoritate asuprită. Din noiembrie 1996, noua Putere, care a preluat de la fosta toate obiceiurile rîioase, nu conteneşte a se plînge că presa străină deformează realităţile din România. Nu putem fi decît de acord cu această nemulţumire a guvernanţilor postdecembrişti.
Discrepanţa dintre realităţile româneşti şi ce se scrie în presa străină despre o aşa-zisă sălbăticire a românilor faţă de bieţii minoritari rămîne explicabilă. Veniţi la noi cu ideile preconcepute ale cititorilor de la Paris sau Londra, jurnaliştii străini se întorc acasă cu articole făcute pentru a alinta prejudecăţile adînc înrădăcinate despre români pe alte meleaguri. Prezenţa acestei discrepanţe însă la un trăitor în România – şi nu încă unul de rînd, ci ditamai funcţionarul guvernamental – e mai mult decît inexplicabilă.
E o iresponsabilitate!
P.S. Din prezentarea făcută de Le Figaro aflăm că Dan Oprescu e şi membru al Grupului pentru Dialog Social. În aceste condiţii declaraţia sa iresponsabilă despre asuprirea ţiganilor de către români nu trebuie să ne mire. Dan Oprescu nu e nici primul nici ultimul membru al acestui Grup care se lansează, fără nici un pic de ruşine, în insulte la adresa românilor numai şi numai pentru că, în raport cu străinii, nu ştie să fie altfel decît un căţeluş.”