Jurnalistul Ion Cristoiu a ales să vorbească în postarea zilnică de pe blogul personal despre criza de încredere în Sistemul de Sănătate.
Purtătorul de cuvînt al Guvernului anunţă Decizia premierului Dacian Cioloş de „a considera din acest moment sectorul de Sănătate prioritatea numărul unu pentru următoarele luni de guvernare”.
Această decizie i-a fost „dictată” lui Dacian Cioloş de criza de încredere în Sistemul de Sănătate.
„În ultima perioadă au apărut în spaţiul public o serie de informaţii şi suspiciuni legate de situaţia din sectorul de sănătate. Au apărut suspiciuni legate de stadiul infecţiilor nozocomiale, de utilizarea neadecvată a secţiilor de sănătate din spitale sau de eficienţa utilizării dezinfectanţilor instraspitaliceşti. Pentru a clarifica, menţine şi recîştiga încredrea în sectorul sanitar, premierul Dacian Cioloş va considera din acest moment sectorul de sănătate prioritatea numărul unu pentru următoarele luni a actului de guvernare. În consecinţă, guvernul îşi asumă o serie de măsuri, unele urgențe, pe termen scurt, pentru detensionarea situaţiei, altele, structurale, pentru perioada imediat următoare”, a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
În contextul afacerii dezinfectanţilor din spitale, Guvernul Dacian Cioloș n-are nici o responsabilitate.
Hexi Pharma, singura beneficiară a unor contracte în acest domeniu, a oferit spitalelor din România dezinfectanţi falşi sau diluaţi.
În urma informațiilor care au apărut în presă, s-a ajuns la două concluzii grave „în România ultimilor ani contractele pentru dezinfectanţi au fost o afacere mafiotă. Şi deşi această Mafie îşi făcea de cap în spitale, nicio instituţie a statului n-a reacţionat. Nici SRI, nici DIICOT, nici DNA”, iar o altă concluzie este că „mulţi dintre cei ale căror rude au murit în spital se întreabă dacă nu cumva a fost din cauza dezinfectanţilor falşi sau diluaţi”.
„Criza de încredere în Sistemul de Sănătate a atins deja nivelul unei Crize de Siguranţă Naţională”, a precizat Ion Cristoiu.
Preşedintele poate contribui la contracararea unei crize printr-o intevenţie publică menită a dovedi Poporului Română că Sectorul de Sănătate a devenit prioritatea numărul unu, motiv pentru care Iohannis a ieşit în public cu o Declaraţie de presă care a debutat aşa:„Începe campania electorală pentru alegerile locale. Pe data de 5 iunie alegerem primarul localităţii în care trăim, alegem Consiliul Local şi Consiliul Judeţean”.