Ion Cristoiu: Codruța Kovesi ne lasă să înțelegem că DNA nu va deschide în veci un dosar de corupție în cazul dezinfectanților falsificați. De ce? Inutil să ne mai întrebăm. Știm deja răspunsul!

Ion Cristoiu: Codruța Kovesi ne lasă să înțelegem că DNA nu va deschide în veci un dosar de corupție în cazul dezinfectanților falsificați. De ce? Inutil să ne mai întrebăm. Știm deja răspunsul!
Foto: masapresei.ro

Ion Cristoiu vorbește în "Gândul de joi" de pe blogul personal despre confirmările Guvernului cu privire la ancheta desfășurată de jurnalistul Cătălin Tolontan.

"Potrivit unei declarații de presă făcute miercuri, 11 mai 2016, de Victor Strâmbu, secretar de stat în ministerul Sănătăţii, venit la Guvern direct de la ICECHIM, unde au fost verificate probele de dezinfectanți livrați de Hexi Pharma spitalelelor din România, probele efectuate pe 14 produse de la Hexi Pharma, la Institutul ICECHIM, au fost neconforme.

Ele au fost diluate și de zece ori, ceea ce înseamnă aproape apă chioară pe post de dezinfectant plătit de spitale de la Bugetul asigurărilor de Sănătate și folosit inutil împotriva infecțiilor. Cu acest prilej s-a anunțat retragerea imediată a produselor Hexi Pharma din spitale. Firma, la rîndu-i, a anunțat c-a intrat în insolvență. Și cu asta basta!", a spus acesta.

Jurnalistul se întreabă apoi care este motivul pentru care DNA nu a deschis până acum niciun dosar în rem pentru această afacere de corupție, spunând că "răspunsul ni-l dau strădaniile Codruței Kovesi de a ne lua drept proști".

Acesta prezintă apoi o parte dintr-un interviu pe care șefa DNA l-a acordat site-ului ziare.com, precizând despre declarațiile acesteia că reprezintă o "mostră de cum se bate apa-n piuă pentru a ocoli un răspuns precis: da sau nu".

"Se vorbește de investigații în Sănătate în general, în domeniul achizițiilor publice, de ce a făcut și ce a dres DNA în ultimii doi ani în domeniul corupției din sistemul de Sănătate, despre activitatea DNA de prevenire a corupției din Sănătate (ca să vezi, nu știam că DNA se ocupă și de asta), se vorbește despre cetățeanul care plătește mită bla, bla, bla.

Nici un cuvînt nu numai deschiderea unui dosar fie și în rem în acest caz, dar nici despre un firicel de posibilă corupție în cazul Hexi Pharma. Ori de cîte ori a venit vorba pînă acum despre corupție, Codruța Kovesi a pledat pentru anchetarea și condamnarea vinovaților. În cazul Dezinfectanților ea se referă la activitatea DNA de prevenire a corupției, la o datorie care e a politicienilor și nu a DNA", a precizat Cristoiu.

Ion Cristoiu amintește despre declarațiile sale din ultimele zile atunci când spunea că are loc o manipulare de proporții menită să îngroape spectul de corupție al afacerii dezinfectanților.

"Răspunsul aiuritor dat de Codruța Kovesi mă convinge că manipularea e o încercare ieșită din comun a unei forțe mai puternice decît DNA de a nu se deschide o anchetă pentru corupție în cazul Dezinfectanților. De ce?

Ancheta de la Parchet are pentru această forță avantajul că se limitează la infracțiunea comisă de patronul firmei. Acesta poate fi condamnat (poate, asta nu înseamnă că așa se va și întîmpla), pentru că în lăcomia de a obține un profit fabulos a diluat dezinfectanții. O infracțiune asemănătoare celei a crîșmarului care pune apă-n vin. În nici un moment, această anchetă nu va trece de patronul firmei și eventual cîțiva angajați care au diluat dezinfectanții, pentru a vedea cine a favorizat monoplul acestei firme. Ancheta DNA, în schimb, ar fi obligată să treacă dincolo de fapta patronului pentru a vedea cine și de ce a impus monopolul acestei firme", a încheiat Cristoiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie