Ion Cristoiu, către Victor Ponta: Ce-ai spune dacă un jurnalist i-ar arde un picior în fund nevestei tale invocând libertatea presei?

Publicat: 13 08. 2014, 12:18

Jurnalistul Ion Cristoiu critică lipsa de reacţie a Jandarmeriei, în frunte cu Mircea Olaru, la manifestările iniţiate de Antena 3 şi îl invită pe premierul Victor Ponta să îşi imagineze rudele agresate precum jurnaliştii, de către protestatarii iertaţi acum de autorităţi.

„Aceiaşi Jandarmerie, condusă de un creier cu bocanci, pe numele său Mircea Olaru, care-şi bătea joc de noi zicând că mineriada din 10 august a fost o plimbare prin București, i-a snopit pe cei de la Pungeşti pe motiv că demonstrau neautorizat”, notează Ion Cristoiu, pe blogul personal.

„De durere că Patronul lor a fost condamnat la 10 ani închisoare și, astfel, ei nu se vor mai bucura de miile de euroi, niște vidanjori sub acoperire de ziarişti au inițiat un miting neautorizat. Nimic nu poate fi mai primejdios decât un asemenea protest”, continuă ziaristul.

„Un dement a lovit o jurnalistă. Dacă protestul e autorizat, răspund cei care au cerut autorizație. În cazul mineriadei, cine să răspundă? Mircea Badea? El n-a cerut autorizație. El susține c-a ieșit la plimbare, chemând să-l însoțească vreo câteva mii de oameni. Dar dacă demenții dădeau cu bolovani în jurnaliştii indicați de slugile lui Victor Ponta, foste ale Puşcăriaşului?”, adaugă Cristoiu.

„Gabriel Oprea joacă în scenariul pus la cale de Candidatul Penalilor din România, Nemuritorul Plagiator, Victor Ponta. (…) Ce spui ginerică? Păi, dacă un jurnalist îi arde nevestei tale un picior în fund nevestei tale, tu ce faci? Scrii pe Facebook că tu respecți libertatea presei?!”,
mai scrie Ion Cristoiu, adăugând că reacția lui Victor Ponta spune totul despre scenariul pus la cale de el, Candidatul Penalilor. Un scenariu care a debutat cu mineriada pensionarilor de duminică, 10 august 2014”.