Ion Cristoiu: Cât timp va mai putea nega România implicarea în scandalul închisorilor CIA?
Raportul Comisiei de Informaţii din Senatul SUA privind programul de interogare al CIA, dat publicităţii marţi, este subiectul editorialului jurnalistului Ion Cristoiu de astăzi, de pe blogul său.
România ar apărea pe lista închisorilor secrete ale CIA, în centrul de detenţie deschis pe teritoriul României fiind interogaţi mai mulţi prizonieri ai Agenţiei Centrale de Informaţii suspectaţi de legături cu grupări teroriste. Alături de România, pe listă se mai regăsesc Lituania, Polonia, Thailanda şi Afganistan.
În versiunea publică a raportului, care cuprinde doar 528 de pagini din cele aproximativ 6.700 de pagini ale documentului, sunt secretizate o serie de informaţii, inclusiv ţările în care ar fi existat închisori secrete ale Agenţiei Centrale de Informaţii. Aici, ofițeri ai Agenției au practicat tortura în deplină libertate.
“Potrivit unor scurgeri în presa americană, despre România sunt pagini strașnice (țara noastră a fost zeloasă, ca de obicei, când vine vorba de Stăpân) de amănunte, inclusiv cele privind mituirea unor demnitari. (…) Polonia și Lituania s-au grăbit să recunoască faptul c-au avut închisori CIA pe teritoriul național. România, prin vocea fostului președinte Ion Iliescu, sub mandatul căruia s-au instalat la noi centre de tortură CIA, neagă deocamdată cele spuse în Raportul Senatului”, notează Ion Cristoiu.
„Cât o va mai putea ține așa, în condițiile în care în Raportul unei Comisii senatoriale, România e trecută printre cele mai harnice la încălcarea Legilor internaționale?”, se întreabă Cristoiu.