Iohannis se transformă încet și sigur în președintele absent: Vedem acum, după trei luni ca șef al statului, ce înseamnă acest alt fel de a face politică

Iohannis se transformă încet și sigur în președintele absent: Vedem acum, după trei luni ca șef al statului, ce înseamnă acest alt fel de a face politică

Jurnalistul Cristian Pantazi califică reacția președintelui Klaus Iohannis  în cazul Dan ca fiind “inadmisibil de slabă”, aceasta venind abia în după-amiaza de joi, atunci când Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la modul în care senatorul a fost scăpat de colegii parlamentari de DNA.

“Izolat de câteva luni în Palatul Cotroceni, fără dialog cu presa, cu societatea în general, cu o echipă lipsită de viziune, Iohannis se transformă încet și sigur în președintele absent”, scrie Pantazi într-un editorial pentru Hotnews.

„Voi fi un mediator, un integrator şi un arbitru”, spunea Iohannis imediat după înscăunarea la Cotroceni.

”Vedem acum, după trei luni ca șef al statului, ce înseamnă acest alt fel de a face politică: decuplarea de la marile dezbateri din societate. Din păcate, e un model păgubos pe termen lung, pentru că înseamnă un divorț de facto între electorat și demnitarul cu cea mai mare legitimitate din România”, consideră jurnalistul.

Au existat și alte teme majore de dezbatere ce nu au avut un mare ecou la Cotroceni: bugetul de stat, modificarea Codului Fiscal, legile electorale esențiale din Parlament, votul prin corespondență, OUG cu dedicație pentru plagiatul lui Ponta, parlamentarii apărati de colegi în fața justiției.

Iohannis trebuie să dea socoteală și pentru acuzațiile pe care i le-a adus fostul ministru Doina Pană, Aceasta i-a trimis o scrisoare şefului statului, după ce acesta a retrimis Codul Silvic în Parlament, în care îl acuză de legături cu grupuri de interese din domeniul silvic.

“Atenție: nu cerem transformarea lui Klaus Iohannis într-un președinte agresiv, care să producă spectacol și breaking-news pe bandă rulantă. Tot ce așteptăm de la un om care a primit votul a 6,2 milioane de cetățeni e să fie prezent în viața cetății, în dezbaterile pe temele esențiale; pe scurt, să nu practice evaziunea de idei și ambiguitatea morală. Așa cum a știut să vorbească pe teme esențiale la CSM, unde a cerut ca justiția să nu devină superputere și să se termine cu spectacolul cătușelor, de parcă ăsta era esențial într-o Românie roasă de corupție”, conchide Cristian Pantazi.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`