Iohannis: România acționează ca un promotor al toleranței, non-discriminării și respectului pentru diversitate

Publicat: 06 06. 2017, 08:19
Foto: Evz

România și-a asumat pe deplin trecutul și acționează ca un promotor al toleranței, non-discriminării și respectului pentru diversitate, a declarat președintele Klaus Iohannis, la Forumul Global American Jewish Committee, unde a primit distincţia 'Light Unto the Nations', cea mai înaltă distincţie a organizaţiei.

"Îndrăznesc să spun că România este o țară puternică. Puterea sa nu este dată de către geografie sau circumstanțe. Ea este dată de către valorile pe care le promovăm și de către hotărârea sa de a contura un rol distinct al țării mele în salvgardarea securității regionale și transatlantice. Referitor la valorile pe care le promovăm, acest eveniment AJC este cu atât mai semnificativ cu cât are loc la scurtă vreme după ce România a încheiat cu succes președinția de un an a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA). (…) Într-o perioadă în care extremismul, xenofobia și radicalismul sunt în creștere periculoasă în Europa și în lume, țara mea și-a asumat pe deplin trecutul și acționează ca un promotor al toleranței, non-discriminării și respectului pentru diversitate", a declarat Iohannis, citat de Agerpres.

Totodată, președintele a subliniat că negarea Holocaustului și antisemitismul amenință sănătatea democrațiilor.

"Nu putem permite antisemitismului și negării Holocaustului să amenințe sănătatea democrațiilor noastre. Astfel, ca președinți ai Alianței, am oferit sprijin pentru instituțiile de educație și pentru educatori privind folosirea învățăturilor trase pe urma tragediei Holocaustului pentru a promova cunoașterea și toleranța, pentru a crește capacitatea de prevenție a antisemitismului și discriminării”, a continuat președintele.

În perioada 4-9 iunie, președintele Klaus Iohannis efectuează o vizită în SUA, elementul central fiind întrevederea oficială cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump.

Iohannis a primit deja distincţia 'Light Unto the Nations', cea mai înaltă distincţie a organizaţiei, care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane.(Detalii AICI)