Klaus Iohannis, replică pentru Dragnea: Eu nu îmi permit să ameninţ. Cineva se uită prea des la FILME CU MAFIOȚI! Ce spune despre demisia lui Dăncilă (VIDEO)
Preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit replica lui Liviu Dragnea după ce liderul PSD l-a acuzat că a ameninţat-o pe Viorica Dăncilă când i-a spus „ar face bine să facă ce i se spune”. Şeful statului a afirmat că el i-a cerut doar demisia premierului şi că Dragnea se uită prea mult la filme cu mafioţi.
„Evident că să îşi dea demisia. Eu nu îmi permit să ameninţ pe nimeni pentru că ar fi o atitudine primitivă. Eu m-am referit exact la demisie, iar dacă cineva se uite prea des la filme cu mafioţi, e problema sa!”, a afirmat Klaus Iohannis.
În privinţa relaţie dintre preşedinţie şi guvern, Iohannis a precizat că „nu a fost nici pace şi nici război”, dar el, prin puterile constituţionale trebuie să vegheze la buna funcţionare chiar şi dacă prin asta supără PSD-ul sau Guvernul.
„Nu a fost nici război şi nici pace. Conform Constituţiei, preşedintele vechează la buna funcţionare a ţării , a veghea nu e ceva pasiv, nu stau să asist până dăm cu oiştea în gard, dacă lucrurile merg prost este obligaţia mea să atrag atenţia, să îi convoc la discuţie, să cer opinii informate. Că celor de la PSD sau guvern nu le place să le arate cineva oglinda e posibil, dar atunci nu au decât să lucreze mai bine şi mai cu spor”, a replicat Iohannis.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.