Klaus Iohannis: Am trimis PSD refuzul meu în scris pe remaniere/ Pentru PSD e mai bine să îi fie bine lui Dragnea decât României (VIDEO)

Klaus Iohannis: Am trimis PSD refuzul meu în scris pe remaniere/ Pentru PSD e mai bine să îi fie bine lui Dragnea decât României (VIDEO)
Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis a ieşit miercuri într-o declaraţie de presă în care a anunţat că a trimis refuzul în scris pe remanierea guvernamentală în care erau propuşi Eugen Nicolicea, Oana Florea şi Liviu Tit Brăiloiu. Cu această ocazie, şeful statului a acuzat PSD că guvernează prost şi nu se preocupă decât de problemele penale ale lui Dragnea.

„Zero austostrăzi, zero spitale, doar promisiuni, iar realizari nimic, cu o excepţie.La modificări pe legile justiţiei, pe codurile penale, au lucrat mult şi prost. Se pune întrebarea retoricăde ce au lucrat PSD-iştiiatât de mult şi de intens pentru subjucarea justitiei, pentru îndoirea legilor justiţiei. Răspunsuleste arhicunoscut:pentru a îl scapa pe Dragnea de justiţie, de asta lucreaza PSDde 2 ani şi jumătate.

Pentru PSDe mult mai important săîi fie bine lui Dragnea decât săîi fie bine României sau românilor şi sigur cum Dragnea şi alţii au probleme reale cu justiţia, în Europa nu mai discuta nimeni cu ei. Cum Dragnea nu discutăcu Europa, PSDare impresia cănici România nu trebuie sămai fie aproape de Uniunea Europeană.PSDse preocupăde problemele lui Dragnea nu de problemele României sau ale României.

Înainte de sfintele sărbători de Paşte, mi-au propus PSD-iştii o remaniere a acestui guvern. Nu pentru a face guvernarea mai buna ci pentru căs-au certat găştile în interiorul PSD.Şi au venit cu 3 propuneri, şi le-am spus atunci cănu sunt de acord cu aceasta remaniere pentru cănu aduce nimic bun şi nu este făcutăpentru a guverna maibine. Astăzi le-am dat PSD-iştilorrefuzul meu şi în scris ca săînţeleagămai bine cănu sunt de acord cu aceastăremaniere”, a afirmat Klaus Iohannis.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Redăm mai jos integral scrisoarea lui Klaus Iohannis pentru premierul Dăncilă:

„Doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă,

Prim – ministrul României

Stimată doamnă Prim – ministru,

Prin adresa nr. 5/2545 din data de 18 aprilie 2019, ce înlocuiește cererea înaintată în data de 17 aprilie 2019, ați propus numirea domnului Eugen Nicolicea în funcția de ministru al justiției, ca urmare a propunerii de constatare a vacanței funcției prin demisia domnului Tudorel Toader.

Față de documentația transmisă, analizând îndeplinirea condițiilor legale, precum și a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcție a candidatului propus, statuate prin jurisprudența instanței constituționale, apreciez că persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al justiției.

În consecință, am decis să resping propunerea de numire în funcția de ministru al justiției a domnului Eugen Nicolicea.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de ministru al justiției care, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, în mod necesar, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Klaus – Werner Iohannis


București, 15 mai 2019

Doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă,

Prim – ministrul României

Stimată doamnă Prim – ministru,

Prin adresa nr. 5/2511 din data de 17 aprilie 2019 ați propus numirea domnului Tit-Liviu Brăiloiu în funcția de ministru pentru românii de pretutindeni, ca urmare a propunerii de constatare a vacanței funcției prin demisia doamnei Natalia-Elena Intotero.

Față de documentația transmisă, analizând îndeplinirea condițiilor legale, precum și a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcție a candidatului propus, statuate prin jurisprudența instanței constituționale, apreciez că persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al relației cu românii de pretutindeni.

În consecință, am decis să resping propunerea de numire în funcția de ministru pentru românii de pretutindeni a domnului Tit-Liviu Brăiloiu.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de ministru pentru românii de pretutindeni care, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, în mod necesar, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Klaus – Werner Iohannis


București, 15 mai 2019

Doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă,

Prim – ministrul României

Stimată doamnă Prim – ministru,

Prin adresa nr. 5/2500 din data de 17 aprilie 2019 ați propus numirea doamnei Oana-Consuela Florea în funcția de ministru al fondurilor europene, ca urmare a propunerii de constatare a vacanței funcției prin demisia doamnei Rovana Plumb.

Față de documentația transmisă, analizând îndeplinirea condițiilor legale, precum și a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcție a candidatului propus, statuate prin jurisprudența instanței constituționale, apreciez că persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al fondurilor europene.

În consecință, am decis să resping propunerea de numire în funcția de ministru al fondurilor europene a doamnei Oana-Consuela Florea.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de ministru al fondurilor europene care, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, în mod necesar, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea.”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`