Klaus Iohannis, Ludovic Orban și Florin Cîțu participă vineri la debutul campaniei naționale de împădurire. Peste 2500 de păduri urmează să fie ‘plantate de la zero’

Publicat: 06 03. 2020, 07:51
Foto: pixabay.com

Preşedintele Klaus Iohannis va participa vineri la evenimentul de lansare a Campaniei naţionale de împădurire „Românii planteză: O pădure cât o ţară”, care are loc în judeţul Dâmboviţa.

La eveniment vor fi prezenţi, de asemenea, premierul interimar Ludovic Orban, prim-ministrul desemnat Florin Cîţu, precum și ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe.

În cadrul campaniei, peste 2.500 de păduri vor fi plantate ”de la zero”, iar în 7.000 se vor face completări. Aceasta este cea mai mare campanie de împădurire din România din ultimul deceniu.

Startul campaniei va avea loc la Ulieşti, judeţul Dâmboviţa, începând cu ora 12.00, în prezenţa a zeci de voluntari, reprezentanţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor- Romsilva, precum şi autorităţi locale, informează news.ro.

Campania ”Românii plantează: O pădure cât o ţară” are deja deschise peste 13.000 de şantiere de împădurire, dispuse la nivel naţional, în toate judeţele ţării.

”Precizăm că în cadrul celei mai mari campanii de împădurire din ultimul deceniu vor fi plantate peste 2.500 de păduri de la ZERO, completate alte completate alte 7.000 de păduri tinere, şi împădurite circa 1.000 hectare de terenuri degradate”, a transmis Ministerul Mediului.