Iohannis: Nu știu dacă pensiile speciale pentru profesori sunt o soluție. Cred că salariile decente sunt o soluție, căci ele duc apoi la pensii decente (VIDEO)
Societatea așteaptă de la dascăli să ofere tot și să educe tinerele generații, dar trebuie să fim conștienți că și dascălii așteaptă ceva de la societate – să fie luați în seamă, să fie înțeleși, a declarat președintele Klaus Iohannis, după ce a fost prezent la festivitatea de deschidere a noului an școlar, la Colegiu Național ”Mihai Eminescu”.
Acesta a mai precizat că nu știe dacă pensiile speciale sunt o soluție pentru ca profesorii să o ducă mai bine. În opinia acestuia, dascălii ar trebui să aibă salarii decente, iar de aici vor avea și pensii decente.
”Anul trecut am provocat Guvernul ca în trei ani să nu mai avem școli fără autorizație. Eu cred că se poate. Statisticile arată că relativ puține mai sunt fără autorizație și multe sunt în zone în care nu e apă curentă, canalizare sau e o comunitate prea săracă. Jumătate, cred, din ele sunt în localități foarte mici, cu sub 20 de elevi și acolo e mai problematic, pentru că nu e capacitatea administrativă pentru a crea proiecte și nici interesul politic pentru a rezolva problema. Pe scurt, eu cred că în trei ani se pot rezolva aceste probleme”, a declarat Iohannis, întrebat în legătură cu școlile care-și deschid astăzi porțile elevilor, deși nu au autorizații.
Iohannis: Nu știu dacă pensiile speciale pentru profesori sunt o soluție
#DIRECT_ONE_lj67tk#
Acesta a mai precizat că nu doar în prima zi a fiecărui an școlar se gândește cu drag la anii în care a fost profesor.
Întrebat în legătură cu pensiile speciale de care ar putea beneficia și categoria profesorilor, președintele a declarat: ”nu știu dacă pensiile speciale pentru profesori sunt o soluție. Cred că salariile decente sunt o soluție, căci ele duc apoi la pensii decente. Am vorbit acum un pic mai mult cu reprezentanții școlii (Colegiul Național ”Mihai Eminescu” – n.r.): societatea așteaptă de la dascăli să ofere tot și să educe tinerele generații, dar trebuie să fim conștienți că și dascălii așteaptă ceva de la societate – să fie luați în seamă, să fie înțeleși. Nu se poate să avem un sistem performant cu dascăli plătiți la limita de jos a salariilor din România. Niciun dascăl nu se așteaptă să se îmbogățească din meseria sa, dar trebuie să se aștepte să poată trăi decent”.