Iohannis le-a solicitat liderilor PNL și PSD să renunțe la „atacurile sterile din coaliție”, în contextul riscului ridicat de război între Ucraina și Rusia
Președintele Klaus Iohannis le-a solicitat liderilor PNL și PSD să renunțe la atacurile în coaliția de guvernare. Solicitarea vine în contextul riscului ridicat de război între Rusia și Ucraina.
Surse guvernamentale susțin că președintele României le-a solicitat liderilor politici să se concentreze pe guvernare, întrucât oamenii așteaptă rezultate.
Klaus Iohannis cere liderilor PSD și PNL să renunțe la „atacurile sterile”
Klaus Iohannis le-a transmis liderilor PNL și PSD, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, să renunțe la atacurile „sterile” din coaliția de guvernare.
„Președintele ne-a transmis să ne concentrăm pe guvernare, pentru că oamenii așteaptă rezultate. Ne-a cerut să renunțăm la atacurile sterile din coaliție, chiar așa s-a exprimat, în contextul în care riscul de război între Ucraina și Rusia e ridicat. Toată lumea a promis că nu vor mai fi atacuri între PNL și PSD. Să vedem cât va ține”, susțin surse guvernamentale pentru ziare.com.
În urma discuției de la Cotroceni, Vasile Dîncu, ministrul Apărării, l-a susținut pe Klaus Iohannis în emisiunea Insider Politic, unde a fost întrebat dacă președintele este absent atunci când ar trebui să iasă în fața poporului.
„Eu nu cred. Nu cred că comunicarea trebuie să fie tot timpul la cel mai înalt nivel. Eu cred, ca profesor de comunicare, cred într-o ierarhie foarte clară a nivelurilor de comunicare şi a tipurilor de comunicare. Există preşedinţi care vor să îşi asume întotdeauna totul şi să preia toate informaţiile, comunică în locul premierului, comunică în locul miniştrilor, atunci când sunt evenimente importante. Cred că preşedintele Iohannis respectă foarte bine ierarhia şi lasă să se pună în valoare tot sistemul administrativ”, a spus Vasile Dîncu, în cadrul emisiunii Insider Politic.
Ministrul Apărării susține că un președinte trebuie să comunice doar în momentele esențiale
Vasile Dîncu a mai declarat în cadrul emisiunii de la Prima TV că un președinte trebuie să comunice doar în momentele esențiale. Atunci când conducătorii țării comunică în fiecare săptămână, „lucrul devine banal”.
„Sunt şi preşedinţi care au comunicat foarte des, dar eu cred că un preşedinte al României trebuie să comunice doar în momentele esenţiale şi atunci când spune ceva, să fie un lucru esenţial. Când preşedinţii au comunicat în fiecare săptămână şi au fost perioade politice vedeam că lucrul devine banal.
Eu sunt şi dacă ar fi eu să hotărăsc un asemenea sistem, acest tip de sistem, în care cel mai puţin şi cel mai important comunică preşedintele şi în ordinea asta, în jos apare o comunicare pe orizontală, apar alte tipuri de comunicare care trebuie să fie în ritmul evenimentelor, să spun”, a adăugat Vasile Dîncu.