Iohannis, la deschiderea noului an școlar: Educația e calea spre succes și trebuie să fie calea spre succes în România noastră (VIDEO)

Publicat: 12 09. 2016, 10:36

Educația e calea spre succes și trebuie să fie calea spre succes în România noastră, a declarat președintele Klaus Iohannis, prezent la festivitatea de deschidere a noului an școlar, la Colegiu Național ”Mihai Eminescu”.

Iohannis a mai spus că în ultimii ani pare că, în România, educația nu e neapărat calea spre succes și că alte lucruri, nu competența și performanța, par a conta mai mult. În ciuda acestei aparențe, elevii trebuie să știe că doar educația e calea spre succes.

Iohannis: Educația e calea spre succes și trebuie să fie calea spre succes în România noastră

#DIRECT_ONE_o7ho63#

Mi-am adus aminte de liceul meu de la Sibiu. Prima zi de școală avea pentru mine un farmec aparte: însemna venirea toamnei, sfârșitul vacanței și reîntâlnirea cu colegii, prietenii și profesorii. Profesor fiind, așteptam cu nerăbdare să-mi văd elevii, să descopăr cum au crescut, cum s-au maturizat, dar și să-i cunosc pe boboci. Ca primar, m-am precupat ca-n școli să fie mai bine. Acum, emoția, curiozitatea de a-i cunoaște pe elevi și profesori și preocuparea pentru educație și școală au rămas.

Profesori, știu că suntem datori să vă răsplătim munca așa cum se cuvine.

Îi salut pe părinți! Știu că aveți griji, și nu puține, că vă gândiți la viitorul copiilor, la facultatea pe care o vor urma, la ce loc de muncă vor avea. Știu că investiți în educația lor și așteptați ca societatea să investească și ea, iar autoritățile să-și facă datoria pentru ca ei să aibă viitor în țara noastră.

Îi salut mai ales pe copii! Dragi copii, așa începe drumul vostru în viață: cu prima zi de școală. Pășiți cu încredere pe acest drum, că îi aveți alături de voi pe profesori, pe părinți. Știu că vă doriți succes, o carieră, un loc de muncă bine plătit, să faceți acele lucruri care vă plac și să vă împliniți aspirațiile.

Știu că de mulți ani pare că educația nu e neapărat calea spre succes în România și că alte lucruri contează mai mult, că nu întotdeauna competența și performanța duc la apreciere și promovare.

Mesajul pe care vreau să vi-l dau azi este: educația e calea spre succes și trebuie să fie calea spre succes în România noastră”, a susținut președintele Klaus Iohannis.