Gazoductul Giurgiu-Ruse, care leaga rețelele de gaze dintre România și Bulgaria, pe sub Dunăre, va fi gata în luna august, iar primele importuri și exporturi de gaze vor avea loc din acest an. Preşedintele Klaus Iohannis nu consideră însă important să ştim ce discuţii se poartă între România şi Bulgaria pe această temă. Doar ne-a informat că s-a discutat.
“Am subliniat, împreună cu domnul Preşedinte, mai ales relevanţa aparte a proiectelor energetice comune, în special coridorul BRUA şi interconectorul Giurgiu-Ruse”, a spus Iohannis.
Iohannis, în Bulgaria: Gazoductul Giurgiu-Ruse va fi gata în luna august
#DIRECT_ONE_nsobma#
Preşedintele Iohannis şi şeful de stat bulgar, Rosen Plevneliev, au discutat şi despre delimitarea spaţiilor maritime din Marea Neagră.
„Am convenit totodată că trebuie intensificate negocierile pentru finalizarea delimitării spaţiilor maritime din Marea Neagră; România îşi doreşte o soluţie care să corespundă metodei de delimitare consacrate în jurisprudenţa instanţelor internaţionale”, a adăugat șeful statului.