Iohannis girează din Turcia “Mega-Moscheea” de la Bucureşti promisă de Ponta: Istoria unui proiect controversat (FOTO, VIDEO)
Când lumea trăiește drama atentatelor de la Bruxelles și când presiunea terorismului sufocă democrația Europei, președintele Klaus Iohannis bate palma cu Erdogan pentru construiea unei moschei la București.
"A fost oferit un teren în Bucureşti Muftiatului musulmanilor din România pentru construirea unei moschei în Bucureşti. Muftiatul se ocupă de obţinerea autorizaţiilor necesare. Iar Turcia este gata să acorde tot sprijinul pe care îl poate acorda acestui proiect. La rândul nostru și noi am stabilit câteva terenuri în Istanbul, unde vor putea fi construite o capelă și un loc de cazare pentru pelerinii români. Aceste aspecte, aceste detalii le-am discutat cu prietenul meu, cu domnul Iohannis", a declarat preşedintele turc, Recep Erdogan, la conferința comună cu Klaus Iohannis.
Recep Erdogan: Proiectul moscheii de la Bucureşti, în faza obţinerii de autorizaţii
#DIRECT_ONE_k1tjgz#
Întrebat dacă intenţionează să continue proiectul, având în vedere opoziţia din România, Erdogan a spus: "Bineînţeles, vocile contra se pot auzi în orice ţară. În timpul vizitei pe care am făcut-o la Bucureşti, am discutat această chestiune cu domnul preşedinte. În momentul de față, colegii noștri lucrează pentru a obține autorizațiile necesare. Avem și un proiect definitivat, dar în momentul de față noi dorim să dezvoltăm acest proiect. Acest lucru va fi expresia cea mai frumoasă a dialogului și a solidarității dintre cele două țări".
La rândul său, preşedintele Iohannis a confirmat că s-a ajuns în faza solicitării autorizaţiei de construcţie.
"În ce privește construcția din București, ați auzit în care fază ne aflăm. Pot să confirm acest lucru, pot să confirm că s-a ajuns în faza solicitării autorizației de construcție, După cum ştiţi, chestiunea este de competenţa Primăriei şi se lucrează la aceste documentaţii", a precizat Iohannis.
Iohannis, despre construirea mega moscheii la București: Iohannis: S-a ajuns în faza solicitării autorizației de construcție
#DIRECT_ONE_o2kze2#
Proiectul mega moscheii se află pe agenda discuțiilor diplomatice dintre România și Turcia încă de la începutul anilor ’90. Însă, subiectul a luat amploare anul trecut, când fostul premier Victor Ponta s-a întors din această țară, unde a fost operat la picior.
Victor Ponta: În București va exista moscheea, în Istanbul vor fi un cămin de pelerini și o capelă. E un vis al Bisericii Române
#DIRECT_ONE_vhd373#
Guvernul Ponta a semnat protocolul și a oferit gratuit un teren de 11.000 de metri pătrați în nordul Capitalei pentru ridicarea lăcașului de cult.
”Secretariatul de stat pentru culte a semnat protocolul, mai ales că săptămâna trecută am primit mesaj din partea autorităților din Turcia că în perioada următoare o să progresăm cu terenul la schimb. În Turcia nu au încă Guvern după alegeri, dar mi-a fost confirmat că sunt absolut hotărâți să își îndeplinească partea lor din acordul inițiat. (…) Turcii nu s-au răzgândit, dacă au băut palma pe ceva, se țin de cuvânt”, a spus Victor Ponta pentru B1 TV în vara anului trecut.
Ponta, despre construirea unei moschei la București
#DIRECT_ONE_0wcg9t#
Tot în vara lui 2015, Ponta ar fi oferit comunităţii musulmane 4.000 de metri pătraţi de teren în localitatea Domneşti pentru ridicarea unui cimitir musulman.
Informația conform căreia în nordul Capitalei se va construi cea mai mare moschee din Europa a stârnit controverse în rândul românilor. Oamenii se tem că ridicarea unei astfel de construcții ar putea facilita accesul teroriștilor islamiști pe teritoriul țării noastre.
Mai mult, câțiva bucureșteni au “spurcat” locul îngropând un cadavru de porc în acel pământ, fiind cunoscut faptul că obiceiurile islamice interzic ridicarea unui lăcaș de cult pe un pământ care nu este sacru.
Ei au dus la păscut și câțiva porci vopsiți în culorile tricolorului pe terenul pe care ar trebui ridicată moscheea.
Totodată, pe acel teren, bucureștenii au ridicat o cruce de piatră.
Oficial, în România sunt 67.000 de credincioși musulmani. Cei mai mulți sunt în Dobrogea. 9.000 locuiesc în Bucureşti. Reprezentanţii cultului musulman susţin că în ultimii ani au apărut mai multe centre culturale islamice neavizate.
Potrivit lui Murat Iusuf, numai în Capitală există 16 lăcașuri de cult și 6 fundații musulmane care nu au avize de la Muftiat. Acesta atrage atenția asupra finanțării acestora, proveniența nefiind cunoscută.
Muftiul Murat Iusuf spune că a discutat acest subiect cu diplomații acreditați la București, precizând că fenomenul se extinde în aproape toată țara, inclusiv la sate.
Conducerea Comunităţii Musulmane din România cere controlul strict al fundațiilor religioase. Cererea vine în contextul în care, potrivit liderilor musulmani, în România ar exista fundaţii islamice care, dacă nu sunt controlate de stat, ar putea face propagandă religioasă extremistă sau fundamentalistă. (Detalii AICI)