Iohannis, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni: Instituţiile statului român au datoria să redea ÎNCREDEREA românilor de pretutindeni în ţara lor, astfel încât să poată reveni acasă

Iohannis, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni: Instituţiile statului român au datoria să redea ÎNCREDEREA românilor de pretutindeni în ţara lor, astfel încât să poată reveni acasă

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, subliniind că instituțiile statului trebuie să redea încrederea cetățenilor, pentru că numai în acest fel cei plecați din țară vor fi convinși să se întoarcă.

”Instituţiile statului român au datoria să redea încredere românilor de pretutindeni în ţara lor. Doar astfel, românii pot reveni acasă pentru a-și pune în slujba comunității toate aptitudinile, mentalitatea înnoită şi experiența dobândită în străinătate, care pot astfel contribui la dezvoltarea unei Românii puternice”, se arată în mesajul președintelui, citat de Agerpres.

Iohannis mai afirmă că, în acest an al Centenarului, românii se află în faţa mai multor provocări: ”Sunt tot mai potrivite spusele marelui Nicolae Titulescu: «Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea românească, ca ceea ce a simţit inima românească, să nu poată înfăptui energia românească. »”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`