Iohannis, criticat de românii din Italia: Domnule preşedinte, nu ajunge un discurs citit şi o baie de mulţime dacă treceţi pe la noi

Publicat: 16 05. 2015, 12:43
Foto: presidency.ro

Nu toţi românii din Italia sunt mulţumiţi de Klaus Iohannis. Jurnaliştii de la un cotidian românesc din Peninsulă îi reproşează şefului statului că nu a făcut nimic concret pentru românii din Diaspora, informează B1 TV. Printre criticile acestora se numără lipsa de comunicare a Administraţiei prezidenţiale, dar şi faptul că nu toţi ambasadorii vinovaţi de haosul de la alegerile prezidenţiale au fost schimbaţi. Reacţia vine după ce Iohannis s-a întâlnit la Milano cu reprezentanţii comunităţii româneşti.

Jurnaliştii români din Italia au comentat acid întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu locuitorii din Milano. În opinia celor de la Gazeta Românească.ro, şeful statului nu a făcut nici de această dată nimic concret pentru românii din diaspora. Jurnaliştii îi atrag atenţia că legătura instituţiilor statului cu cei din străinătate este ca şi inexistentă.

”Domnule preşedinte. Nu ajunge un discurs citit şi o baie de mulţime dacă treceţi pe la noi. Pentru că nu-i vedem utilitatea practică. Vă rugăm frumos să stabiliţi cine se ocupă de Diaspora la Cotroceni şi să nu cădeţi în erorile trecutului. Nu vrem alte vizite în care să fim întrebaţi ce probleme avem ori să ne unim în cine ştie ce Congres doar pentru că funcţionarilor statului le este lene să ţină legătura cu 400 de subiecţi în loc de unul. Principala problemă a Diasporei este când se face România bine. Restul sunt secundare sau derivate din problemele României”, se arată în articolul de pe Gazeta Românească.ro.

Un alt reproş care i se aduce lui Iohannis este menţinerea în funcţii a ambasadorilor din statele unde au fost probleme la alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut.

„Dispreţul faţă de instituţiile statului a ajuns la un punct insuportabil. Ce măsuri aţi luat? Când aţi preluat mandatul aţi promis că „ambasadorii ruşinii” vor plăti preţul kilometrilor de cozi de la secţiile de votare. Poate ar trebui să admiteţi că v-a luat gura pe dinainte şi că haosul nu a fost creat de ambasadori. Ori că nu puteţi face nimic pentru reformarea diplomaţiei româneşti”, mai scriu jurnaliştii.