Iohannis, criticat de Cristian Tudor Popescu pentru erorile gramaticale: Am avut destui preşedinţi cu greşeli de limba română

Iohannis, criticat de Cristian Tudor Popescu pentru erorile gramaticale:  Am avut destui preşedinţi cu greşeli de limba română
Foto: presidecy.ro

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a  criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru greșelile gramaticale apărute în timpul discursului ținut, marți, la împlinirea celor 100 de zile de mandat.

Președintele a repetat în timpul discursului formula “mi-ar place”, în loc de “mi-ar plăcea”, cum este corect.

“Aş mai avea ceva să-i reproşez domnului preşedinte. Mi-ar plăcea să îl aud pe domnul preşedinte că spune „mi-ar plăcea” şi nu „mi-ar place”, cum a spus în mod repetat în acest discurs. Am avut destui preşedinţi cu greşeli de limba română”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Mai mult, jurnalistul a reacționat și la formularea “fani” folosită de Iohannis pentru a-și descrie susținătorii de pe Facebook.

„A spus „Dacă fanii mei mă critică, o să încerc să mă corectez”. Cuvântul „fani” nu cred că e potrivit. Fani au vedetele din showbiz, din muzică, din sport. Nu cred că domnul Iohannis e o persoană pentru care se potriveşte cuvântul „fani”. Dânsul poate avea şi are mulţi susţinători, poate avea chiar suporteri. Dar „fani”? „Fani” are aceeaşi rădăcină cu „fanatici”, şi nu întâmplător. Fanii sunt cei care astăzi te ridică în slăvi, te consideră Mesia, şi mâine, pentru că nu au răbdare, pentru că consideră că nu faci totul pentru a-i satisface, foarte repede sunt dispuşi să te înjure. Eu nu cred că domnul Iohannis îşi doreşte să aibă fani, ci susţinători pe termen lung”, a explicat jurnalistul.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)