Ioana Mihăilă: Înainte de luna septembrie am putea să începem să renunţăm la mască în spaţiile deschise

Publicat: 09 05. 2021, 12:05

Ioana Mihăilă a vorbit duminică despre evoluția crizei sanitare în acest moment. Ministrul Sănătății a declarat că dacă românii continuă să se vaccinze în număr mareşi sărespectemăsurile de protecţie, atunci pandemia se va încheia curând.

Ea a mai precizat că deocamdată nu a fost stabilit dacă renunţarea la mască în spaţiile închise unde toate persoanele sunt vaccinate va fi inclusă în primul val al relaxărilor din 1 iunie.

Aş vrea să vă dau o dată exactă, ar fi foarte bine să ştim că din 5 iunie pandemia se termină şi noi putem reveni la viaţa de dinainte. Din păcate, răspunsul la această întrebare nu poate fi atât de exact, depinde de virus, depinde de noi, depinde de autorităţi, depinde de o sumedenie de lucruri. Dar dacă toate lucrurile se aşează aşa cum trebuie, adică dacă ne vaccinăm, dacă până când ne vaccinăm continuăm să respectăm măsurile de protecţie, pandemia se va finaliza cât de curând”, a declarat ministrul Sănătăţii,la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, citează news.ro.

Presiunea din spitale, generatăde infecția de COVID-19, a scăzut

Ioana Mihăilă a mai afirmat că vestea bună este că pandemia a început să o ia mai încet şi să nu mai fie această presiune pe paturile de spital.

“Vestea bună este că pandemia a început să o ia mai încet, că nu mai avem această mare presiune pe paturile de spital, pe paturile de Terapie Intensivă. Lucrul ăsta este încurajator şi atunci cred că destul de curând putem începe din nou să introducem nişte măsuri de relaxare”, a transmis Ioana Mihăilă.

Am putea renunța la purtarea măștii sanitare înainte de debutul toamnei

„Cred că încă înainte de luna septembrie am putea să începem să renunţăm la mască în spaţiile deschise. Vom vedea eventual dacă vom corela şi cu numărul şi procentul de persoane vaccinate din localitatea respectivă şi cred că ar fi un bun stimulent să facem aşa, ca să se simtă şi autorităţile locale, dar şi cetăţenii care locuiesc într-o anumită localitate, motivaţi să se vaccineze, dar cred că renunţarea la purtarea măştii în spaţiile deschise care nu sunt aglomerate poate să vină chiar înainte de toamnă, cu condiţia ca un mare procent al populaţiei dintr-o anumită zonă să fie vaccinat. Nu aş vrea să dau date exacte pentru că depinde de mai mulţi factori care nu sunt numai în controlul autorităţilor”, a mai spus Mihăilă.