Ioana Mihăilă a anunțat operaţionalizarea unei aplicaţii prin care aparţinătorii pacienţilor COVID-19 de la ATI pot afla veşti despre aceştia (VIDEO)
Ioana Mihăilă, ministrul USR-PLUS al Sănătății, a anunțat miercuri, la finalul ședinței de Guvern, operaţionalizarea unei aplicaţii prin care aparținătorii pacienților COVID-19 internați la Terapie Intensivă vor putea afla informații despre starea lor. Mihăilă a precizat că aplicația va deveni funcțională în săptămânile următoare.
Ioana Mihăilă, despre aplicația ce va ajuta familiile pacienților COVID de la ATI să afle date despre aceștia
„Ministerul Sănătăţii a semnat încă din luna martie un protocol cu ONG-ul Geeks for Democracy, care a pus la dispoziţia Ministerului o aplicaţie prin care medicii din secţiile ATI să poată să contacteze aparţinătorii pacienţilor. De asemenea, s-au chestionat spitalele COVID şi suport-COVID în legătură cu dorinţa lor de a se implica în acest proiect-pilot. 14 spitale au răspuns pozitiv, majoritatea din Bucureşti şi Cluj. Sunt şi câteva spitale orăşeneşti şi municipale care au răspuns pozitiv. În acest moment, se finalizează partea operaţională a acestei aplicaţii, urmând ca în săptămânile următoare ea să devină funcţională”, a declarat Ioana Mihăilă.
Ioana Mihăilă a anunțat operaţionalizarea unei aplicaţii prin care aparţinătorii pacienţilor COVID-19 de la ATI pot afla veşti despre aceştia
Ministrul a precizat că ONG-ul Geeks for Democracy a venit cu aplicaţia gata dezvoltată și a dorit să o ofere gratuit Ministerului Sănătății.
„Ministerul Sănătăţii nu plăteşte nimic, ba chiar au acceptat şi criteriile de siguranţă a datelor impuse de STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale) şi de Ministerul Sănătăţii. Practic, au cedat această aplicaţie care acum se află pe serverele STS”, a mai precizat Ioana Mihăilă.