Ioan Oltean: Cer DNA să facă public dacă sunt implicat în dosarul șpăgii. Poate fi o comandă politică din partid sau din afară
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, cere DNA să facă public dacă este implicat în dosarul şpăgii, menţionând că nu este vinovat, că este vorba despre un atac politic la adresa imaginii sale, care vine din interiorul sau din exteriorul PDL.
Acesta spune nu are nicio implicare în dosarul de șpăgii de 1,8 milioane de euro, susținând că este extrem de dezamăgit și supărat pentru că anumite televiziuni prezintă distorsionat întâmplările, știrbindu-i imaginea.
„Rămân extrem de neplăcut surprins de ușurința cu care anumite televiziuni judecă oamenii pentru un fapt pe care nu l-au comis. Vă asigur că nu am niciun amestec. Am un gust amar. Televiziunile se joacă cu viața unui om care a muncit și a ajuns unde e nu prin fraudă și lucruri ilicite. Cer DNA să facă publice detaliile și să arate că nu am nicio implicare”, a declarat Oltean.
Democrat liberalul suține că intercepările făcute publice datează din vara anului 2009 și nu au nicio legătură cu dosarul de șpagă, instrumentat începând din 2010.
„Convorbirile telefonice înregistrare sunt din vara anului 2009, ori dosarul ala a fost în 2010-2011, numele meu nu mai apare. Probabil este o comandă politică fie din afară, fie din interiorul partidului. Mă aștept la orice, încearcă să-mi știrbească imaginea într-un mod inadmisibil”, a mai spus Ioan Oltean.
În ceea ce privește discuția pe care Sabău Ioan Claudiu ar fi dat-o din biroul său, secretarul general spune că nu s-a întâmplat acest lucru, precizând că nu a făcut niciodată afaceri cu acesta
„Niciodată din biroul meu nimeni nu a telefonat și nu a purtat această discuție. Acest Sabău nu a vorbit în biroul meu nici din București, nici de la Bistrița. Nu am avut niciodată o relație de afaceri cu această persoană. Eram doar cunoștinte”, a mai spus Oltean, precizând că își va spune punctul de vedere și în cadrul ședinței de luni a Biroului Permanent.
Președintele PDL, Emil Boc, a declarat luni că nu îi va solicita acestuia nicio explicație, precizând că va lăsa justiția să-și facă datoria.
„Justitia trebuie să-și facă datoria. Nu am asemenea informații cu privre la dânsul sau vreun alt coleg. Nu am ce alte explicații să-i solicit pentru că le-a făcut publice”, a declarat Boc.
În iunie 2011, DNA a efectuat mai multe percheziţii, printre care şi una la sediul firmei Euroland SA, la care este acţionar şi soţia lui Ioan Oltean.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf