Ioan Niculaie, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare

Publicat: 20 04. 2011, 20:06
Foto: brasovfans.ro

Omul de afaceri Ioan Neculaie, patronul FC Brașov, a primit o sentință de patru ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de tulburare de posesie. Sentința a fost dată de Judecătoria Brașov și nu este definitivă. Avocații lui Niculaie au atacat deja sentința prin recurs, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Brașov, Anda Sânpetru, a anunțat că instanța a hotărât, marți, ca Neculaie să primească o condamnare de patru ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere judiciară, cu o perioadă de probă de șapte ani.

Instanța care are competență în cazul unui recurs este Tribunalul Brașov.

Ioan Neculaie a declarat, miercuri, că a depus deja recurs la decizia Judecătoriei Brașov, relatează Mediafax.

Dosarul în care a fost condamnat Niculaie are la bază o speță legată de un teren din Poiana Brașov, de 900 de metri pătrați, pentru care Ioan niculaie se judecă de câțiva ani cu Ioan Olaru. Ambii afaceriști au hoteluri construite pe parcela în cauză. Instanța a decis că Ioan Niculaie a ocupat în mod abuziv terenul în cauză, pe care acesta a construit o sală de conferințe.