HALUCINANT! Un afacerist român, condamnat în România, îşi execută pedeapsa în Italia în LIBERTATE ‘supravegheată’

HALUCINANT! Un afacerist român, condamnat în România, îşi execută pedeapsa în Italia în LIBERTATE 'supravegheată'

Un controversat om de afaceri din România a reuşit să „fenteze” justiţia.
Ioan Bene, condamnat de Curtea de Apel Cluj la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, îşi execută pedeapsa în Italia, conform legilor din această ţară, în libertate supravegheată.

Poliţiştii precizează că instanţele din România au retras formele de executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru acesta.
”Conform datelor deţinute de către Serviciul de Investigaţii Criminale, pedeapsa aplicată celui în cauză (Ioan Bene – n.a.) a fost preluată spre executare de către statul italian, în baza sentinţei nr. 3 din 09.04.2018 a Curţii de Apel din Lecce – Secţia Taranto, prin care s-a respins cererea de extrădare către autoritatea judiciară română şi s-a dispus executarea pedepsei în Italia, conform legislaţiei naţionale a acestei ţări. Astfel, prin adresa Tribunalului Cluj din data de 13.07.2018, s-au retras formele de executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii”, se arată într-un comunicat al IPS Cluj.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Ioan Bene execută pedeapsa primită în România conform legilor italiene, care sunt mai blânde pentru fapte comise fără violenţă, astfel că omul de afaceri clujean nu este încarcerat.
”Conform Legii cooperării judiciare internaţionale, aplicabilă în UE, orice sentinţă pronunţată într-o ţară europeană poate fi recunoscută de către un alt stat membru. Omul de afaceri clujean avea înfiinţată o firmă în Italia, avea afaceri şi o casă într-o localitate de lângă Taranto, în sudul ţării. În plus, avea rezidenţă de peste 6 ani în Italia, iar în momentul pronunţării sentinţei din România s-a cerut recunoaşterea acesteia în Italia. Legile judiciare italiene sunt diferite de cele din România şi prevăd, pentru sentinţe de sub trei ani, alte tipuri de pedepse care să nu fie executate în regim de detenţie dacă nu au fost comise cu violenţă, ceea ce a fost şi cazul lui Ioan Bene. S-a scăzut din pedeapsă perioada de arest preventiv şi la domiciliu, şi a rezultat o perioadă de sub trei ani. Astfel, instanţele italiene au dispus executarea pedepsei acestuia într-un regim de libertate supravegheată, cu interdicţia părăsirii teritoriului Italiei”, au precizat sursele citate.

Ioan Bene, condamnat pe 31 ianuarie 2018, a fost dat în urmărire naţională şi internaţională de poliţişti întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu, pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susţinând atunci că este plecat în concediu.

Pe 27 februarie, reprezentanţii IPJ Cluj declarau că Bene a fost identificat de poliţiştii italieni lângă Roma, fiind demarate procedurile de extrădare în România.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`