Într-o comună din Bacău au ars patru case arse într-o singură lună. Sătenii se tem că ar fi fost incendiate de același bărbat: „Ne amenință, zice că ne dă foc”

Într-o comună din Bacău au ars patru case arse într-o singură lună. Sătenii se tem că ar fi fost incendiate de același bărbat: „Ne amenință, zice că ne dă foc”
Foto simbol: Pixabay

Autoritățile investighează situația din comuna Gura Văii, județul Bacău, acolo unde au ars patru case în decurs de o lună, iar o parte dintre localnici suspectează că în spatele incendiilor s-ar afla un bărbat din sat, potrivit Pro TV.

Au ars patru case într-o singură lună

Dintre cele patru gospodării care au ars, doar una era locuită.

Două case au arse chiar noaptea trecută.

„Incendiul se manifesta generalizat la o locuinţă pe o suprafaţă de aplroximativ 70 de metri pătraţi. După finalizarea operaţiuneii de intervenţie, în timp ce se întorceau către subunitate, echipajele au observat un incendiu la o altă locuinţă ce se manifesta în interiorul acesteia”, a declarat Alexandru Bejenaru, comandant al Detașamentului Onești.

Sătenii au un suspect

Unii localnici se tem că incendiile ar fi fost provocate de un bărbat în vârstă de 60 de ani, pus pe scandaluri.

„Ne ameninţă, zice că ne dă foc. Și la vecinul a zis că dă foc la toţi vecinii”, spune o localnică.

Anchetatorii îl caută pe bărbatul respectiv, care este de negăsit de aseară.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`