Într-o clădire dezafectată din localitatea Poşta Câlnău, polițiștii din Buzău au descoperit o adevărată fabrică ilegală de țigări.
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Buzău, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Bucureşti, au descins joi pentru verificări la o clădire dezafectată din Poşta Câlnău.
În momentul descinderii, în imobil nu se afla nimeni. Potrivit anchetatorilor, cei care se ocupă cu această afacere folosesc clădiri dezafectate, izolate de localități. Traficanții de țigări depozitează instalații și cantități mari de tutun, produc ţigarete, iar după o perioadă se mută în alt loc, pentru a nu fi descoperiți.
La perchezițiile din Buzău, polițiștii au descoperit peste o tonă de tutun, 500.000 de cartoane destinate pachetelor de țigări, cu inscripții ale unor mărci înregistrate, precum și utilaje de mărunțit tutunul, potrivit romania24.ro.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de producere şi deținere, în afara antrepozitului fiscal, de produse accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 de țigarete, fără a fi marcate.