INTERVIU // Alpinistul David Neacșu: Am fost pe toate cele șapte continente, dar nicăieri în lumea asta nu am rezonat cu munții mai mult ca în România

David Neacșu este unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți alpiniști români, care a scris istorie în anul 2003 când a condus prima echipă românească ce a reușit să ajungă pe Everest.

După ce a participat la zeci de expediții în marile masive muntoase de pe toate continentele, David Neacșu a decis să împărtășească publicului larg aventurile sale dar și lecțiile învățate de-a lungul unei vieți dedicate muntelui. Așa a luat naștere „Cartea înălțimilor”, în care David Neacșu povestește într-un mod viu și captivant experiențele sale din cele mai îndepărtate locuri ale Terrei: Tanzania, Kenya, Antarctica, Papua Noua Guinee, Everest, Alaska, Noua Zeelandă, Tasmania, Vietnam, Kamceatka, Peru, Bolivia, Chile, Galapagos sau Insula Paștelui.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Muntelui, B1TV.RO a stat de vorbă cu David Neacșu la Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti, unde cunoscutul explorator a povestit studenților despre expediţiile sale prin munţii ţării şi ai lumii.

Interviu cu alpinistul David Neacșu

Reporter: Considerați că iubesc și respectă românii suficient de mult munții? Cum vedeți acest raport între cei care doresc să exploreze muntele și cei care îl exploatează?

David Neacșu: În ultimele două luni, de când am lansat cartea asta am constatat că sunt foarte mulți cei care respectă și iubesc munții. Am redescoperit prieteni vechi pe care nu îi mai văzusem de foarte mult timp dar și foartre mulți tineri. Diferența dintre cei care explorează munții și cei care exploatează munții dumneavoastră să mi-o spuneți! Eu o văd, o știu și o știe tot poporul ăsta. Din păcate, exploatăm munții într-un mod în care eu nu sunt de acord. Astăzi aș fi vrut să vorbesc mai mult despre nevoia de a îngriji munții. A fost ziua internațională a muntelui, să iubim munții tocmai nebătându-ne joc de ei. E adevărat, uneori mergi pe munte și îți este rușine și chiar ți se face scârbă când vezi atâtea mizerii și atâta prostie de fapt. Am primit munții ăștia de la niște oameni la fel de sufletiști ca și noi. Noi la rândul nostru trebuie să lăsăm copiilor acești munți la fel de curați cum i-am primit. Din păcate e din ce în ce mai rău. În rest, e o zi mare pentru iubitorii de munte.

Reporter: Pe o hartă montană mondială, unde se plasează muntele din România ca popularitate? Este el suficient de bine cunoscut și promovat?

David Neacșu: Nu, nu este suficient promovat. Am întâlnit francezi care știau despre munții Carpați. Am întâlnit nemți, cehi, polonezi care știau despre ei, dar dacă te duci în Suedia nu se știe prea multe despre ai noștri munți. Am adus și eu în schimb prieteni din afară. Am adus peruani, din America. Au rămas cu impresia că munții din România sunt mai umani, mai calzi. Nu în sensul de temperatură, ci sunt munți cu suflet. Nicăieri în lumea asta, și am fost pe toate cele șapte continente, nu am rezonat cu munții mai mult ca în România, niciodată, nicăieri! Poate unul dintre munții unde mă simt ca acasă, deși este departe rău acel munte, este Ruwenzori din Uganda. De ce? Pentru că m-am împrietenit cu oamenii de la baza muntelui. Sunt oameni minunați, simpli, normali, așa cum sunt și cei pe care îi întâlnesc aici. Carpații noștri sunt speciali tocmai pentru că suntem noi datori acestor munți cu fidelitatea noastră.

Reporter: În ce măsură comercializarea și turismul montan excesiv poate contribui la degradarea mediului în zonele montane?

David Neacșu: “Am văzut munți unde se face în mod responsabil turismul montan. Am văzut și munți unde sunt efectiv îngrădiți și nu ai voie să calci în stânga și în dreapta. Printre ei se numără și munții Tatra. Datorită turismului sunt zone care prosperă, de fapt, așa cum e în Africa de exemplu. Toată lumea vrea să ajungă pe Kilimanjaro, dar numărul celor care pornesc la drum este restrâns. Nu se duce oricine și nimeni nu urcă de-a valma. Deci nu cred că turismul face rău. Rău face altceva muntelui. Rău am făcut noi în ultimii 100 de ani odată cu industrializarea masivă”.

Reporter: Povestea dumneavoastră poate fi privită și ca o lecție de leadership. În expedițiile dumneavoastră ați avut și momente când a trebuit să decideți să renunțați la ascensiunea unui munte. Cât de dificil a fost să le explicați asta celor care vă însoțeau?

David Neacșu: Primul lucru la care te gândești când pleci într-o expediție este să te întorci teafăr. Au fost expediții în care dacă mai voiam să mergem un metru riscam să nu ne mai întoarcem. Nu toți, dar poate unii dintre noi nu se mai întorceau. Când simți acest lucru trebuie să faci pasul înapoi. M-a durut mai puțin pe mine, mai mult pe ei. Dar până la urmă m-am împrietenit cu ei și au recunoscut că am făcut bine ce am făcut pentru că și-au dat seama că pericolul era mare și nu ar fi putut supraviețui dacă venea o furtună de exemplu. Nu am făcut școală de leadership, dar am învățat pe munte ceea ce încerc să dau mai departe copiilor și oamenilor mai tineri.

Sursa foto: neacsudavid.ro

David Neacșu a împărtășit celor prezenți experiența din primele expediții postdecembriste în Africa, începând cu anul 1994: ascensiunea pe Kilimanjaro și Mount Kenya. Dar și despre Ruwenzori, care i-a devenit cel mai drag munte african:

“Dacă ar fi femei, cred că Africa mi-ar fi soție, iar America de Sud – amantă. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de aceste două zone fantastice din lume. Africa a rămas pe alocuri curată, așa cum trebuie să fie. America de Sud la fel. Dar zonele turistice au devenit extrem de comerciale. Zonele montane din Africa sunt deosebite. Fusesem pe Kilimanjaro, pe Mount Kenya și rămăsesem dator cu muntele ăsta, Ruwenzori, al treilea vârf al Africii, trilogia africană. Am putut să îmi îndeplinesc visul abia în 2004, când am luat pur și simplu avionul și m-am dus în Uganda. Până în 2004 fusese război în zonă, toată zona era în mare fierbere. Dar noi am reușit să ne strecurăm și am făcut și muntele Ruwenzori.  Dintre cei trei munți, acesta este din punctul meu de vedere cel mai frumos.

În februarie trebuia să plec a opta oară în Ruwenzori, dar acum o lună au fost niște atentate chiar în zonă după declanșarea războiului Israel-Gaza. Fundamentaliștii au intrat din Congo și au împușcat doi turiști în cap.  Am renunțat să mai plecăm în 2024 și plecăm în 2025. Sezonul de ascensiune pe Ruwenzori începe chiar în ianuarie, până maxim la sfârșitul lui februarie când vin ploile.

În fiecare an traseele clasice spre vârf dispar. Făcusem primele două-trei ieșiri, nu mai era de actualitate, ghețarii se topesc, la a cincea ieșire am găsit un nou traseu, traseul România, pe acolo se urcă și se coboară pe Ruwenzori, pe traseul făcut de români. Am fost în 2017 împreună cu echipa de la Asociația Oxigen și am făcut acel traseu”.

Un alt subiect împărtășit de David Neacșu a fost pregătirea pentru prima expediție românească pe Everest:

“Visul meu a fost să ajung pe Everest. Eu făcând alpinism am considerat că Everestul este maximul ce  poate face un alpinist în viață. Acum să fiu sincer sunt multe alte lucruri mult mai frumoase decât să te duci pe Everest. Astfel, în 2002 am decis să organizez prima expediție românească pe Everest, integral românescă. Pentru expediția asta știam ce am nevoie. Trebuia să mă conving eu că pot să fac treaba asta și în 2002 am fost în Himalaya, am văzut că se poate, am luat legătura cu agențiile de expediție din Nepal și am ajuns la concluzia că nu avem bani ca să urcăm pe partea nepaleză, de unde este mai ușor de ascensionat Everestul, decât pe partea tibetană. Am ales partea tibetană tot din prisma banilor. Diferența de preț la vremea aceea 2002-2003 era de 30.000 de dolari de persoană pe partea nepaleză numai taxa, pe partea tibetană 14.900 de dolari.

A urmat un an de făcut proiecte. Am reușit să strâng acei bani datorită intuiției, insistenței, pentru că eram convingător, aveam un CV deja. Alesesem o echipă foarte bună la acel moment, în primul rând ca și caracter, nu neapărat ca și performanțe, pentru că degeaba ai performanțe, degeaba ești antrenat dacă ai un caracter de doi lei. Trebuie să faci echipă cu cine merită, cu oameni drepți, cu oameni adevărați și ăsta a fost primul meu gând când am ales echipa, să aibă un caracter deosebit. Dacă ai o problemă cu asta la zero metri, gândiți-vă ce înseamnă la 8.000 de metri. Expediția a plecat în martie, nu înainte de a merge într-o altă expediție în Aconcagua, în America de Sud. Cea mai scăzută presiune atmosferică este pe munții din jurul Ecuatorului. Aconcagua este cel mai înalt vârf aproape de Ecuator. Presiunea atmosferică pe care o întâlnești pe vârf la 6.000 de metri este ceea ce întâlnești la peste 8.000 de metri în Himalaya. De aceea toate antrenamentele sau toată pregătirea pentru Everest și pentru munții de peste 8.000 de metri se desfășoară în Aconcagua, pentru a obișnui corpul cu presiunea. Presiunea este un factor care influențează ascensiunea oricărui munte din lumea asta. De aceea la vârfuri mari îți trebuie aclimatizare, îți trebuie o perioadă de așteptare, pași înceți pe care îi vedeți în filmulețe sau din povești.

Ne-am dus acolo o lună de zile, a fost superb. Toată lumea a ajuns pe vârf și peste o lună când ne-am întors am plecat în Himalaya pe Everest”.

Deși nu a reușit să ajungă personal pe vârful Everest, David Neacșu povestește că momentul în care membrii echipei românești au reușit să ducă tricolorul acolo a fost una dintre cele mai frumoase clipe din viața sa:  

“Am avut neșansa la 6.000 de metri să fac un atac de cord. Acel moment mi-a ucis visul ca să zic așa de a urca pe Everest. Am pus toată puterea și voința mea de a ajunge pe vârf măcar cineva din echipă. Noi am fost 14 români, pe vârf au ajuns 4. Eu ca lider nu am putut să ajung, cu toate că o făceam pentru mine. Dar acolo mi-am dat seama că scopul era să ducem tricolorul pe cel mai înalt vârf. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea, faptul că a ajuns tricolorul pe vârf.

Multă lume ne-a clamat că plecăm cu oxigen suplimentar. Faptul că am fost acolo cu bani de la bugetul României nu aveam voie să murim. Noi reprezentam alpinismul românesc și trebuia să ne întoarcem vii acasă. Cine a vrut să facă performanțe asta a făcut-o pe banii lui și cu riscul să nu se mai întoarcă.

Întotdeauna am plecat cu frică, întotdeauna am plecat cu teamă. Dacă nu îți e teamă înseamnă că ești nebun. Teama este un sentiment omenesc. Întotdeauna trebuie să ne întoarcem acasă la cei care ne iubesc, la viața asta frumoasă. Totdeauna plec cu gândul de a reveni”.

Una dintre lecțiile învățate de David Neacșu din numeroasele sale expediții este că ascensiunile dificile nu trebuie reduse la dorința de a căuta adrenalină. Mai ales că sunt situații în care aceasta intervine mai intens când nu te aștepți:

“În junglă mi-am dat seama că mai ușor supraviețuiești la 2.000 de metri pe munte. Când ajungi în junglă îți dai seama că ai plecat cu niște idei preconcepute. Te mănâncă peste 10 metri toate lighioanele și nu le vezi.

Piramida Carstensz, cel mai înalt vârf din Oceania. L-am făcut în 2007 după ce am primit acceptul în Papua Noua Guinee. E un munte extraordinar de frumos. Până acolo am prins satele de canibali. Adrenalină a dracului aia! Ne-au luat ostatici patru zile, în pielea goală, în fața tăietorilor de capete. S-a întâmplat să ajungem acolo și nu muntele ne-a pus capac, ne-a pus capac un nenorocit de rebel care era de fapt liderul rebelilor din zonă și noi trebuia să trecem prin satul lui. Ne-a cerut atâta bănet încât a trebuit să negociem cu el în pielea goală. Și ei erau în pielea goală!

Toți munții sunt periculoși. Dar nu ei în sine sunt periculoși, piatra, stânca… dacă îi înțelegi și ai educația făcută în ani de zile și antrenamentele făcute în zeci de ani știi ce să faci acolo. Problema sunt oamenii. Papua Noua Guinee e un exemplu. Când m-am văzut cu sabia aia la gât și pe unu cu sîgeata în fața mea, normal că am luat-o razna”.

Sursa foto: neacsudavid.ro

Una dintre marile surprize pe care David Neacșu le-a cunoscut în expedițiile sale a fost să audă limba maternă în Antarctica, pe drumul spre ascensiunea către Mount Vinson:

“Este a doua expediție cea mai scumpă din lume. Este o expediție care costă foarte mult. Permisul de ascensiune costă undeva la peste 32.000 de dolari. Am fost pentru prima oară asigurat la această expediție. Acolo este o zonă liberă, numai că zona asta liberă este formată din nouă țări care reprezintă Tratatul Antarcticii. Am fost duși cu avionul 300 de km, un avion militar al cărui pilot era fiul unei românce. Ce interesant e să fii în Antarctica și să îți spună unul Bună ziua! Ce faceți frate aici?! Asta ni s-a întâmplat în Antarctica. Este extrem de dificil aici”.

Muntele Piramida din Antarctica este pentru pentru David Neacșu cel mai misterios munte:

Se spune că sub el, sub 2.000 de metri de gheață s-ar afla o bază nepământeană. Antarctica este o zonă extrem de misterioasă și de dificil de ajuns acolo. Ca să ajungi în Punta Arenas, de acolo am plecat cu un avion militar șase ore, după care am zburat cu un avion mic încă două până la baza muntelui și de acolo cu sania, pe ghețar până la tabără finală. Vârful în sine este un vârf mic ca altitudine, nu e foarte înalt doar că este foarte friguros. Când spui Antarctica spui frig. Noi nu am avut temperaturi foarte scăzute, pentru Antarctica, erau -40 de grade, dar era și vântul. Frigul îl simți mult mai profund aici la -40 de grade, decât la -50 de grade în alte zone.

Sunt doi munți din viața mea care sunt cei mai fericiți munți. Este vorba despre Piramida Carstensz din Papua Noua Guinee și muntele Vinson din Antarctica. Acesta mi-a umplut viața.

Sursa foto: neacsudavid.ro