Interlopul "Bebe Carabină", care a împușcat un polițist în cap, a fost arestat preventiv
Interlopul „Bebe Carabină” a fost arestat preventiv, joi, după ce a tras cu un pistol cu bile asupra mai multor polițiști, unul dintre ei suferind o rană superficială la scalp.
Decizia a fost luată de către magistrații Judecătoriei Sectorului 3, însă decizia poate fi contestată la Tribunalul București.
Bărbatul a tras, miercuri, cu o armă cu bile către un grup de polițiști care încercau să-l rețină pentru a fi audiat în legătură cu un presupus viol.
Agresorul a fost reținut la scurt timp după incident și dus la Secția 11 de Poliție pentru audieri. Polițiștul care a fost împușcat de interlop a suferit doar răni superficiale.
Pe parcursul zilei de joi, „Bebe Carabină” a ajuns de la Poliţie la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul audierilor.
Până acum, interlopul a ispășit o pedeapsă de zece ani de închisoare, după ce în octombrie 1999 a deschis focul asupra mai multor polițiști.