Probleme în lumea interlopă: Un lider a fost arestat

Publicat: 19 11. 2018, 15:51

Interlopul Basarab din Ploieşti a fost arestat preventiv în urma unei decizii a Judecătoriei Ploieşi. Această arestare vine după ce interlopul, pe numele real Petre Oprea, a fost prins de 11 ori conducând maşina pe drumurile publice deşi nu avea acest drept legal, conform Adevărul.

În plus, procurorii au stabilit şi faptul că Petre Oprea nu avea drept de conducere pe teritoriul României şi astfel au cerut arestarea preventivă a acestuia.

Ajuns la 74 de ani, Petre Oprea a devenit celebru în Ploieşti mai ales în anii 90 când era cunoscut drept un interlop de temut. Acesta a fost urmărit prin oraş de zeci de ori de către echipaje de poliţie, iar ultima dată a fost prins absolut întâmplător, susţin surse apropiate de anchetă.

La începutul anului 2017, Basarab a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior arestat preventiv, însă la puţin timp a fost plasat în arest la domiciliu şi apoi sub control judiciar cu obligaţia, printre altele, să nu conducă autovehicule categoriile A, A1, B, BE, C, CE, D, DE.