Caz incredibil la Iaşi, unde toţi oamenii din oraş sunt obligaţi să plătească despăgubiri clanului Corduneanu. Interlopul Vasile Călin, cunoscut sub numele de Vasilică Corduneanu, a cerut şi a obţinut în instanţă daune pentru că i-a fost afectată imaginea când a fost arestat pentru 9 luni într-un dosar de trafic de droguri, deși probele arătau că este nevinovat. Acesta va primi 30 de mii de lei despăgubiri de la la statul român, bani care vin de la bugetul public, informează B1 TV.
Jurnaliștii de la Bună Ziua Iaşi notează că decizia a fost dată de magistraţii tribunalului Iaşi, iar interlopul va încasa banii dacă sentinţa va rămâne definitivă la Curtea de Apel Iaşi.
„Procesul a fost intens și îndelung mediatizat, creându-se o mare presiune asupra mea, fiind prezentat ca un element negativ, cu grave repercusiuni asupra conștiinței și personalității subsemnatului. (…) Vorbim despre o perioadă în care mi s-a atribuit calitatea de infractor, în care viața mea, în toate palierele ei, a avut extrem de mult de suferit. Este cunoscut faptul că existența unei învinuiri schimbă percepția societății asupra unei persoane, lezând grav demnitatea, onoarea și reputația acesteia”, a susținut interlopul în cererea adresată judecătorilor.
Totul a plecat de la faptul că Vasile Călin a fost arestat pentru nouă luni într-un dosar de trafic de droguri, deși probele din dosar arătau că este nevinovat. Interlopul a fost eliberat alături de fratele său Constantin Corduneanu, liderul clanului. Vasile Călin a cerut daune de un milion de euro pentru că a fost acuzat pe nedrept de trafic de droguri și că i-a fost afectată imaginea.
Fratele lui, Adrian Corduneanu, a primit deja despăgubiri de 15.000 de lei, în decembrie 2011, pentru că a fost arestat preventiv pentru 45 de zile într-un dosar de tâlhărie. Ulterior s-a dovedit că nu au fost probe suficiente, aşa că a fost pus în libertate.
Clanul Corduneanu este recunoscut pentru problemele pe care le are cu legea. Există un număr mare de dosare pe numele membrilor clanului.