Inteligența oamenilor mai activi noaptea e „superioară” celor care se trezesc devreme, sugerează un studiu

Inteligența oamenilor mai activi noaptea e „superioară” celor care se trezesc devreme, sugerează un studiu
Foto: Pixabay

Cercetările efectuate asupra 26.000 de persoane au descoperit că cei care stau treji până târziu au obținut un scor mai bun la testele de inteligență, raționament și memorie.

Creierul omenesc pare să funcționeze mai bine în cazul celor care se culcă târziu

Se dovedește astfel că a fi mai activi noaptea ar putea fi benefic pentru puterea creierului nostru, deoarece cercetările sugerează că oamenii care se identifică ca păsări de noapte ar putea fi mai ageri decât cei care se culcă deodată cu găinile, potrivit The Guardian.

Cercetătorii conduși de academicieni de la Imperial College London au studiat datele din studiul Biobank din Marea Britanie pe peste 26.000 de persoane care au finalizat teste de inteligență, raționament, timp de reacție și memorie.

Apoi au examinat modul în care durata somnului participanților, calitatea și cronotipul (care determină în ce moment al zilei ne simțim cei mai productivi) au afectat performanța creierului.

Ei au descoperit că cei care stau până târziu și cei clasificați ca „intermediari” au „funcție cognitivă superioară”, în timp ce matinalii au avut cele mai mici scoruri.

Culcatul târziu este puternic asociat cu cei creativi. Artiști, autori și muzicieni cunoscuți a fi păsări de noapte sunt Henri de Toulouse-Lautrec, James Joyce, Kanye West și Lady Gaga.

Chiar dacă politicieni precum Margaret Thatcher, Winston Churchill și Barack Obama păreau să prospere cu un somn puțin, studiul a constatat că durata somnului este importantă pentru funcționarea creierului, cei care dorm șapte și nouă ore în fiecare noapte au cele mai bune performanțe în teste cognitive.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`