Întârzierile lucrărilor de reparație la podul Giurgiu-Ruse, motiv de supărare în rândul transportatorilor bulgari / Când ar trebui să fie finalizate lucrările

Publicat: 07 02. 2024, 10:15
Foto: politiadefrontiera.ro

Industria transporturilor bulgare a semnalat recent că începerea lucrărilor de reparație la podul de peste Dunăre dintre Ruse și Giurgiu întârzie din cauza lipsei unei firme de supraveghere în construcții.

Când ar trebui să fie finalizate lucrările la podul dintre Ruse și Giurgiu

Agenția pentru Infrastructură Rutieră din Bulgaria a ales în noiembrie 2023 Asociația Podul Dunării pentru executarea lucrărilor de reparație la acest pod. Contractul în valoare de 37 de milioane de leva fără TVA a fost semnat în ianuarie 2024, iar lucrările la pod ar trebui să fie finalizate în cel mult doi ani.

Reparațiile la podul dintre Ruse și Giurgiu se fac fără oprirea circulației, deși traficul este unul aglomerat. În permanență, de-a lungul anului, în acea zonă se formează coloane de camioane de kilometri întregi.

Repararea podului prevede o înlocuire completă a stratului de asfalt și a protecției de siguranță existentă deja cu noi sistem de protecție. Deși la achiziția publică au participat 8 candidați, până acum nu s-a găsit o firmă care să supravegheze lucrările de pe șantier, scrie G4Media.ro.

România a renovat în 2015 nu doar tronsonul de drum, ci și tronsonul de cale ferată. Bulgarii urmează să repare doar tronsonul de drum aflat într-o stare tehnică deplorabilă.

De curând, Comisia Europeană a anunțat că va aloca 7 milioane de euro pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru un nou pod peste Dunăre între Ruse și Giurgiu.