Trenul care circula pe ruta Iași-Timișoara Nord a avut, luni, o întârziere de circa o sută de minute din cauza unei avarii produse la pantograful locomotivei, în gara Orăștie.
Din cazuza acestei defecțiuni, alte două trenuri au staționat în gări, conform Mediafax.
”La ora 8.18, trenului care circula pe relaţia Iaşi-Timişoara Nord, în gara Orăştie, i s-a avariat pantograful, la locomotivă. A plecat din staţie, cu tracţiune Diesel, la ora 9.58, cu 99 de minute întârziere, iar la ora 11.03 a fost repusă linia sub tensiune. A venit drezina, s-a verificat firul de contact, iar în prezent se circulă normal”, a declarat revizorul regonal în siguranța circulației în cadrul Regionalei CFR Timișoara.
Călătorii au așteptat în vagoane remedierea defecțiunii.